Protest al comunității LGBT după ce Primăria Capitalei a refuzat desfăşurarea marşului Bucharest Pride pe Calea Victoriei, pentru sâmbăta viitoare

Marşul Diversităţii
Marşul Diversităţii
6 august 2021, 13:09

Potrivit unui comunicat al Primăriei Capitalei transmis vineri, Comisia, întrunită joi în şedinţă, a argumentat pericolele la care s-ar putea expune participanţii la eveniment în cazul în care acesta s-ar desfăşura pe Calea Victoriei, acolo unde „în mod tradiţional” are loc proiectul „Străzi deschise”.

Membrii de specialitate ai comisiei au avertizat asupra faptului că pe traseul propus de asociaţie va exista deja o densitate importantă de oameni care poate reduce posibilitatea organelor de ordine să îi protejeze pe manifestanţi. Ca urmare, nu ar fi întrunite condiţiile legale de organizare a adunărilor publice prevăzute de Legea 60/1991.

Comisia de avizare a cererilor de organizare a adunărilor publice a propus ca marşul „Bucharest PRIDE” să fie organizat fie în aceeaşi locaţie dar într-o altă zi, fie în aceeaşi zi dar într-o altă locaţie, pe Şoseaua Kiseleff sau pe Bulevardul Magheru, cu un număr de participanţi adaptat condiţiilor sanitare actuale şi cu respectarea normelor curente privind adunările publice.

Organizatorii marşului au solicitat aprobarea unui eveniment cu 10.000 de participanţi, fapt care, potrivit PMB, contravine Hotărârii Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, care prevede o limită superioară de 500 de participanţi la mitinguri şi demonstraţii.

PMB, care precizează că respectă dreptul acestei organizaţii a societăţii civile de a-şi face auzită vocea, susţine că reprezentanţii Asociaţiei ACCEPT au respins pentru moment alternativele prezentate.

Din Comisia de avizare a cererilor de organizare a adunărilor publice din Capitală fac parte, printre alţii, reprezentanţi ai Primăriei Municipiului Bucureşti, reprezentanţi ai Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, Brigăzii Rutiere, Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, STB şi ASSMB.

Municipalitatea subliniază că evenimentul „Străzi deschise” nu este o adunare publică, ci un spaţiu pietonal deschis cu o densitate mare de bucureşteni, organizat în fiecare week-end începând cu 29 mai.

„Temeiul legal pentru care evenimentul ‘Bucharest Pride’ nu se poate suprapune cu evenimentul ‘Străzi deschise’ nu este interdicţia de suprapunere a două adunări publice (‘Străzi deschise’ nu este o adunare publică, aşa cum am arătat), ci art. 2 din Legea 60/1991 a adunărilor publice. Conform acestuia, nu pot fi organizate adunări publice în locaţii care pot să pună în pericol participanţii. Organele de ordine din Comisia de avizare au avertizat asupra pericolelor de organizare a unui miting într-o zonă cu densitate deja crescută, arătând că există riscuri în asigurarea siguranţei participanţilor la marş”, explică PMB.

Potrivit Primăriei Capitalei, Asociaţia ARCEN nu are nicio atribuţie în organizarea evenimentului „Străzi deschise”.

„Asociaţia a propus municipalităţii pietonalizarea în weekend a unor zone din Bucureşti. Municipalitatea a adoptat propunerea, iar atribuţiile privind desfăşurarea corespunzătoare a evenimentului, conform documentelor oficiale aprobate, revin Poliţiei Locale, Poliţiei Naţionale şi Administraţiei Străzilor. Ambele cereri pentru miting ale Asociaţiei ACCEPT prevăd un număr de 10.000 participanţi. La momentul primei cereri, 1 iulie 2021, numărul maxim de persoane prevăzut de normele legale, generate de restricţiile sanitare, era 100. Este motivul pentru care discutarea cererii a fost amânată, aşteptând relaxarea măsurilor de securitate anunţată de Guvern. La acest moment, numărul maxim de persoane prevăzut de normele legale este 500”, se mai arată în comunicatul PMB.

Primăria mai subliniază că nu poate refuza organizarea unui miting al Asociaţiei Noua Dreaptă, cât timp aceasta este o organizaţie legal constituită, conform unei decizii a instanţei de judecată.

 

Sursa: Agerpres

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite