Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand Politica de cookies Vezi și Politica de Confidenţialitate care face referire la modul în care colectăm, folosim şi partajăm datele dumneavoastră pentru a va oferi serviciile TVR precum şi modul în care folosim platformele sociale.

Protecţia Consumatorului a amendat RATB cu 150.000 de lei pentru "condiţii de transport improprii"

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a amendat Regia Autonomă de Transport Bucureşti (RATB) cu suma de 150.000 de lei, "din cauza condiţiilor de transport neigienice şi improprii".

17 Iulie 2015, 16:35 (actualizat 17 Iulie 2015, 17:48) |
Autobuze RATB

Comisarii ANPC au verificat "6 depouri de autobuze, troleibuze şi tramvaie din Capitală, la plecarea în curse a acestora" şi s-au constatat "condiţii de transport improprii, neigienice, spărturi ale plăcilor de melamină din interiorul vagonului în dreptul scaunelor, care pot pune în pericol viaţa şi siguranţa consumatorilor, pavimente pătate, pline de grăsimi şi praf, podele exfoliate cu risc mare de accidentare a consumatorilor, tapiserii neigienizate şi rupte, pline de grăsimi şi resturi de mâncare, lipsa aerului condiţionat sau aer condiţionat nefuncţional, protecţiile barelor de susţinere deteriorate, geamuri murdare şi pline de calcar, lipsa neoanelor pentru iluminat interior şi neefectuarea dezinsecţiilor şi dezinfectarea elementelor cu care intră în contact direct consumatorul.

De asemenea, au mai fost contabilizate nereguli precum: anvelope uzate sub limita admisă de 4 mm, lipsa ciocanelor de spart geamuri în caz de pericol sau lipsa verificării periodice a extinctoarelor cu care sunt echipate mijloacele de transport".

Aşadar, "au fost aplicate sancţiuni contravenţionale în valoare de 150.000 lei şi oprire temporară de a fi utilizate în transportul public a mijloacelor de transport care nu asigură condiţiile de siguranţă şi igienă corespunzătoare până la remedierea deficienţelor. Controalele vor continua şi în următoarea perioadă".

După câteva ore de la comunicatul ANPC, Regia Autonomă de Transport Bucureşti a anunţat că va remedia în cel mai scurt timp problemele de igienă necorespunzătoare constatate de inspectorii pentru protecţia consumatorilor în urma unui control efectuat vineri la şase depouri şi autobaze ale acesteia, informează Agerpres.

"Regia Autonomă de Transport Bucureşti a luat la cunoştinţă de rezultatele controlului efectuat astăzi, 17.07.2015, de către comisari ANPC din cadrul
Comisariatului pentru Protecţia Consumatorilor Municipiului Bucureşti, la şase depouri şi autobaze, şi precizează că în cel mai scurt timp problemele constatate vor fi remediate. Principalele neconformităţi constatate se referă la igienizarea necorespunzătoare a unor mijloace de transport şi, în acest sens, menţionăm că Regia a achiziţionat materialele necesare realizării stării de curăţenie corespunzătoare".

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN SOCIAL
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 33°C 35°C
IASI 32°C 34°C
CLUJ 32°C 32°C
CONSTANTA 29°C 30°C
CRAIOVA 32°C 34°C
BRASOV 30°C 31°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 25 Iunie 2019, 23:34
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 25-06-2019
Deschidere: 8625.92
Maxim: 8685.8
Mimim: 8594.9
Variatie: -0.36%
TLV
2.37
1.68%
SNP
0.38
0.13%
EL
11.25
1.77%
BRD
12.32
0.81%
SNG
31.70
0.79%
WINE
23.80
0.83%
SNN
10.78
0.74%
FP
1.03
0.98%
TGN
349.50
0.14%
PREB
0.41
2.59%
ARHIVĂ ȘTIRI