Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand Politica de cookies Vezi și Politica de Confidenţialitate care face referire la modul în care colectăm, folosim şi partajăm datele dumneavoastră pentru a va oferi serviciile TVR precum şi modul în care folosim platformele sociale.

Pronunţarea în dosarul Referendumul, pe 22 aprilie. L. Dragnea, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie: "Cred cu tărie în nevinovăţia mea"

Sentinţa definitivă în dosarul Referendumul, în care este inculpat Liviu Dragnea, va fi dată pe 22 aprilie. Procesul de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a încheiat. La ultimul termen, procurorii au cerut închisoare cu executare pentru preşedintele PSD.

08 Aprilie 2016, 09:41 (actualizat 08 Aprilie 2016, 18:50) |
Dosarul Referendumului, la final
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:

ACTUALIZARE 18.25 Liviu Dragnea, după şedinţa de la ÎCCJ: "Prezentarea la vot este un principiu profund al democraţiei, este, poate, pe lângă libertate, democraţia şi dreptul de a vota reprezintă, poate, cele mai frumoase cadouri pe care le-am făcut la Revoluţie. Neprezentarea la vot cerută imperativ de către Traian Băsescu şi de către PDL la vremea respectivă este o infracţiune. Dar ei n-au fost anchetaţi".

ACTUALIZARE 15.55 Decizia magistraţilor va fi dată pe 22 aprilie.

ACTUALIZARE Telejurnal 12.00 Pentru că sunt peste 70 de inculpaţi, sunt şanse foarte mari ca astăzi să nu se termine acest proces, transmite corespondentul Ştirilor TVR Andreea Anghel.

ACTUALIZARE 10.50 Procurorul DNA a cerut în şedinţa de astăzi o pedeapsă cu executare. Potrivit lui, pedeapsa este între 3 şi 5 ani de închisoare.

ACTUALIZARE 09.41 Preşedintele PSD a declarat înainte de şedinţa de judecată că nu ia în considerare o condamnare cu executare. "Cred cu tărie în nevinovăţia mea şi, de asemenea, cred cu tărie în dreptul românilor de a participa la vot şi de a fi prezenţi la vot, ca şi principiu fundamental al democraţiei". După ce va fi pronunţată sentinţa o să discutăm, a adăugat Liviu Dragnea. În primă instanţă, Dragnea a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare.

Liviu Dragnea este acuzat de procurori că a coordonat un mecanism complex, prin care ar fi fost fraudat rezultatul referendumului de demitere a fostului preşedinte Traian Băsescu.

Pe 15 mai 2015, Liviu Dragnea a fost condamnat de un complet de 3 judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la un an de închisoare cu suspendare.

Alţi 74 de inculpaţi din dosar au fost fie achitaţi, fie condamnaţi la închisoare cu suspendare.

Decizia a fost atacată cu apel de cei condamnaţi, inclusiv de Liviu Dragnea, care a declarat în mai multe rânduri că este nevinovat. În apărarea sa, el a susţinut că tineri voluntari ar fi trimis sms-urile prin care cetăţenii erau îndemnaţi să voteze la referendum.

Potrivit DNA, la referendumul din 29 iulie 2012, în calitate de secretar general al PSD, Liviu Dragnea a uzat de influenţa şi autoritatea sa în partid în scopul obţinerii unor foloase nepatrimoniale de natură electorală, necuvenite, pentru alianţa politică din care făcea parte formaţiunea sa. Conform procurorilor, Liviu Dragnea a implicat în mecanismul complex mai multe persoane asupra cărora avea influenţă. Scopul: fraudarea rezultatelor privind participarea la vot.

Dragnea este acuzat că a coordonat în paralel un sistem informatic complex, prin intermediul căruia a transmis mesaje, ordine şi recomandări legate de stimularea participării cetăţenilor la vot, prin mijloace interzise de lege. Mesajele au fost transmise către coordonatorii judeţeni de campanie/primarii/activiştii de partid, preciza Direcia Naţională Anticorupţie, citată de Agerpres.

Liviu Dragnea ar fi trasat sarcini unor apropiaţi ai săi (membri de partid din judeţul Teleorman, unde îndeplinea funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean) să facă tot ce le stă în putinţă, inclusiv prin încălcarea prevederilor legale, pentru a scoate oamenii la vot pentru îndeplinirea pragului de participare care asigura validarea referendumului.

Conform DNA, demersul lui Dragnea a fost susţinut de zeci de persoane - preşedinţi şi membri ai unor secţii de votare din localităţi din judeţele Teleorman, Vrancea, Gorj şi Olt - în sarcina cărora s-a reţinut falsificarea, prin orice mijloace, a documentelor de la birourile electorale şi introducerea în urnă a unui număr suplimentar de buletine de vot decât cele votate de alegători, infracţiuni comise sub forma autoratului, complicităţii sau a instigării.

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 13°C 15°C
IASI 14°C 12°C
CLUJ 9°C 10°C
CONSTANTA 13°C 14°C
CRAIOVA 12°C 12°C
BRASOV 11°C 13°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 15 Decembrie 2019, 22:39
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 13-12-2019
Deschidere: 9779.39
Maxim: 9880.42
Mimim: 9779.39
Variatie: 1.03%
TLV
2.56
2.59%
SFG
18.65
0.54%
FP
1.19
0.42%
M
33.30
2.13%
EL
10.90
0%
BRD
15.42
1.04%
SNG
37.60
0.67%
SIF3
0.36
0.83%
SIF5
2.52
0.79%
SNN
14.26
2.71%
ARHIVĂ ȘTIRI