Pronunţarea în dosarul Gala Bute, amânată din nou. Verdictul, peste două săptămâni

Elena Udrea şi Lucian Bute
Elena Udrea şi Lucian Bute
13 martie 2017, 12:52

Pe 1 martie, Elena Udrea a subliniat că nu a avut nicio ezitare în declaraţii de când a început această „nebunie”.

Mi-au trebuit şi mie doi ani să văd că la ultima faptă nici măcar nu mai eram ministru când s-a întâmplat. (…) Am constatat şi eu că, de fapt, la vremea aceea nu mai eram ministru. Nu poţi să fii atât de disperat să acuzi un om încât să nu te uiţi la un lucru esenţial, dacă mai eram în măsură să săvârşesc presupusa faptă de încercare, tentativă, de a păcăli UE cu fonduri europene. (…) În cei 2 ani de când a început această nebunie, nu am o singură ezitare în declaraţii. Lucrul pe care l-am spus de la început l-am spus permanent, cei care au minţit şi-au schimbat de 100 de ori declaraţiile. (…) Deci, sentimentul meu este un sentiment bun. Spuneam că m-am bucurat că este un complet format din femei pentru că, cel puţin în ultimii 2 ani, am constatat că femeile sunt mai curajoase şi mai puternice, cu excepţii„, a declarat atunci Udrea, citată de Agerpres.

Elena Udrea, fost ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului, a fost trimisă în judecată pe 21 aprilie 2015. Este acuzată de săvârşirea a 3 infracţiuni de luare de mită, abuz în serviciu şi tentativă la folosirea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, pentru obţinerea pe nedrept de fonduri europene.

Udrea a stat în arest preventiv în perioada 25 februarie – 7 mai 2015, după care a fost plasată în arest la domiciliu până pe 16 iunie 2015.

În dosar au mai fost deferiţi justiţiei fostul ministru al Economiei, Ion Ariton, fostul preşedinte al FRB, Rudel Obreja, Tudor Breazu – administratorul terenurilor de la Nana deţinute de Elena Udrea, Ştefan Lungu – fost consilier al lui Udrea, Gheorghe Nastasia – fost secretar general în Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Ana Maria Topoliceanu – fost director al Companiei Naţionale de Investiţii, Dragoş Marius Botoroagă – administratorul unei firme.

Tudor Breazu şi Rudel Obreja sunt acuzaţi de complicitate la luare de mită, evaziune fiscală şi spălare de bani; Gheorghe Nastasia – luare de mită, Ştefan Lungu – complicitate la dare de mită, Ana Maria Topoliceanu – luare de mită, Dragoş Marius Botoroagă – de dare de mită, Ion Ariton – participaţie improprie la abuz în serviciu şi folosire a influenţei în scopul obţinerii de foloase necuvenite.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite