Promisiuni pentru angajaţii ANAF că Parlamentul va ţine seama de nemulţumirile lor

17 mai 2017, 10:25

Protestele spontane din ultimele zile ale angajatilor ANAF declanșate de teama reducerii lefurilor în urma Legii salarizării unitare i-a adus la masa discuțiilor pe reprezentanți ai Ministerului Finanțelor Publice și ai ANAF împreună cu premierul Sorin Grindeanu.

ORA 15.30 Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a colectat la nivelul lunii aprilie 1,17 miliarde de lei mai mult, față de anul 2016, în creștere cu 107%, în timp ce pe primele patru luni creșterea a fost de 102,7%, a declarat, miercuri, președintele ANAF, Bogdan Stan, la finalul întâlnirii cu premierul Sorin Grindeanu, potrivit Agerpres.ro

ORA 15.00 Preşedintele ANAF, Bogdan Stan, a declarat, marţi, că a propus MFP un amendament la proiectul Legii salarizării care prevede că, dacă nu pot fi mărite salariile angajaţilor din unităţile teritoriale, atunci nivelul acestora să rămână la limita actuală, transmite Mediafax.

ORA 11:00 „Sperăm să aducem lucrurile pe făgașul normal și activitatea instituțiilor afectate de proteste să se reia în condiții normale. Am înaintat propuneri. În noua lege a salarizării nu se mai regăsesc sporurile celor de la vamă și sporurile celor de la Antifraudă – aceste sporuri, prin adoptarea noii legi, vor dispărea”, a declarat, miercuri, președintele ANAF, Bogdan Stan.

Șeful ANAF și ministrul Finanțelor Publice, Viorel Ștefan, se vor întâlni în jurul orei 13:00 cu liderii de sindicat. Bogdan Stan a spus că dorința cea mai mare a angajaților de la Finanțe este salarizarea celor din teritoriu la nivelul unității centrale: „Una din dorințele dânșilor este ca cei din teritoriu să fie salarizați la nivelul aparatului central. Rămâne de văzut care va fi soluția adoptată. Noi putem să înaintăm aceste propuneri, ca amendamente, la Senat”.

ORA 10:00 Guvernul încearcă să găsească soluții pentru a debloca situația de la ANAF. Astfel, Sorin Grindeanu i-a convocat la discuții, la Palatul Victoria, pe ministrul Finanțelor și pe șeful ANAF. Detalii despre întalnirea de lucru de la Guvern din această dimineață are corespondentul TVR Daniel Coman.

Ministerul Muncii a venit cu precizări: doar salariilor directorilor vor fi reduse, în timp ce salariile angajaților de rând ar urma să crească sau să rămână pe loc: „Lia Olguţa Vasilescu, la TVR: Salariile angajaților din ANAF nu vor scădea”

„Grevă spontană la Finanțe. Angajaţii au protestat de teamă că Legea salarizării le va reduce veniturile”

„Angajaţii ANAF, din nou în stradă. Oprescu: Noi am cerut să fie trecut în lege că salariile în plată nu vor fi diminuate, nu am fost auziți”

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite