Proiectul de lege referitor la starea de alertă a fost adoptat de Senat cu amendamente

Cu trei zile înainte de data anunțată pentru finalul stării de urgență și intrarea în starea de alertă, nimic nu e sigur în legătură cu ce se va întâmpla. Guvernul n-a riscat probleme de constituționalitate și a vrut să instituie starea de alertă prin procedura parlamentară. Numai că proiectul de lege a fost trimis cu întârziere, și oricât de rapid ar fi adoptat și promulgat, nu poate intra în vigoare pe 15 mai, ci pe 18, cel mai devreme. Ar rămâne 3 zile neacoperite, un week-end în care practic fiecare poate să nu respecte nicio regulă anti-covid, fără riscul de a fi sancționat. Variantele cele mai vehiculate în acest moment sunt prelungirea stării de urgență după 15 mai sau instituirea stării de alertă prin ordonanță de urgență, ceea ce Executivul a evitat inițial să facă. Situația a devenit astăzi și mai complicată. Senatul a modificat radical proiectul de lege trimis de Guvern, din care s-au eliminat prevederi esențiale precum ridicarea totală a restricțiilor de circulație sau eliminarea carantinei și izolării. Dacă ar fi adoptat astfel, starea de alertă ar rămâne practic 'fără dinți", ceea ce a stârnit reacția vehementă a Guvernului.

12 Mai 2020, 15:42 (actualizat 12 Mai 2020, 23:24) Știrile TVR |
Opoziția critică proiectul stării de alertă
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:

Proiectul a fost adoptat cu 111 voturi pentru, 8 împotrivă și 15 abțineri. Ceea ce înseamnă că și mulți liberali au votat împotriva măsurilor luate de propriul guvern.

Șeful Cancelariei prim mistrului, Ionel Dancă, crede că liberalii au votat doar pentru ca proiectul să treacă rapid de Senat, care nu e cameră decizională. El le cere deputaților să respingă aceste modificări și să readucă textul la forma inițială, fiindcă altfel nu se poate lupta împotriva pandemiei.

Înainte ca Senatul să modifice proiectul, președintele Klaus Iohannis a ieșit astăzi, din nou, să prezinte măsurile de relaxare dar și restricțiile care rămân după instituirea pe 15 mai a stării de alertă.

Libertatea de circulație crește, se redeschid saloanele de cosmetică și unele magazine, purtatul măștii va fi obligatoriu în spațiile interioare, precum magazine sau transportul în comun, și păstrarea unei distanțe de 1,5 metri între două persoane.

Vom putea circula la orice oră vrem fără declarație pe proprie răspundere în interiorul localităților și zonelor metropolitane. Cu unele excepții.

Fiindcă în starea de alertă restricțiile nu pot fi impuse decât prin lege, Klaus Iohannis le-a cerut parlamentarilor să voteze în regim de urgență proiectul legislativ primit de la Guvern.

Cu toată această procedură rapidă, rămân cele câteva zile între trecerea de la starea de urgență, care expiră vineri, și cea de alertă, care nu vor putea fi acoperite din punct de vedere legislativ, pentru că noua lege nu va putea intra imediat în vigoare.

ACTUALIZARE Senatul a adoptat, marți, proiectul de lege al Guvernului referitor la starea de alertă, mai multe amendamente, cu 111 voturi pentru, 8 împotrivă și 15 abțineri.

Inițiativa legislativă intră miercuri în dezbaterea Camerei Deputaților, care este și forul decizional în acest caz.

ACTUALIZARE 5 ore au stat senatorii în Comisiile de specialitate în această dimineață și au tot făcut modificări.

În acest moment se dă votul în plenul Camerei Superioare. Urmează să vedem care va fi rezultatul și dacă în această seară legea va pleca spre dezbatere în Camera Deputaților.

Senatorii au făcut câteva modificări.

Dacă starea de alertă se va aplica în toată țara, atunci Guvernul are nevoie de girul Parlamentului, care trebuie să dea un vot în plenul comun în maximum 5 zile.

Iar cei din opoziție au depus amendamente și care au legătură cu discuțiile din ultimele zile.

Proiectul spune că se poate lua masa la terasele unde sunt respectate măsurile de protecție, iar angajatorii ar urma să pună dispoziție măști și dezinfectanți pentru angajați și clienți.

Cât privește telemunca, ea poate avea loc și în starea de alertă, doar dacă angajatul își dă acordul.

Sunt lucruri pe care senatorii au dorit să le clarifice în documentul transmis de Guvern.

E clar că este o răfuială politică și nimeni nu știe dacă noile reguli se pot aplica de vineri, 15 mai, în prima zi de după starea de urgență.

Specialiștii constituționaliști spun că indiferent dacă legea va trece mâine și de Camera Deputaților și merge la promulgare ea nu poate produce efecte imediat, deci vor fi câteva zile neacoperite. Cea mai bună variantă ar fi prelungirea stării de urgență, mai spun ei.

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN CORONAVIRUS
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 11°C 4°C
IASI 5°C 2°C
CLUJ 4°C 0°C
CONSTANTA 15°C 4°C
CRAIOVA 6°C 3°C
BRASOV 6°C 0°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI