Proiectul de buget pe 2019, pus în dezbatere publică. Cele mai multe ministere primesc bani în plus pentru creșterile salariale

1 februarie 2019, 20:06

Ministerul Finanțelor se așteapta ca valoarea economiei să depășească în 2019 pragul de o mie de miliarde de lei. Cu o condiţie: creşterea trebuie să fie de 5,5% față de anul trecut. Se bazează pe venituri de peste 340 miliarde de lei, bani colectați mai ales din contribuții sociale, TVA, accize şi impozite. ANAF ar trebui să colecteze cu 7,5 miliarde de lei în plus faţă de 2018. Prognoza este considerată prea optimistă de unii analişti. Şi pune în pericol ţinta de deficit de 2,55%, spun analiștii financiari.

Cheltuielile bugetului general consolidat sunt estimate la aproape 370 miliarde lei, din care mai mult de jumătate sunt folosiți pentru salarii, pensii și alte cheltuieli cu asistența socială.

Pentru investiții, sunt alocate mai puţin de 50 de miliarde de lei, din care pentru infrastructura de transport sunt alocati 5,6 miliarde.

Ministerele care primesc cele mai mari sume în plus față de anul trecut sunt Educația, Transporturile, Sănătatea, Internele și Agricultura. Au bugete duble sau triple față de 2018 Ministerele Fondurilor Europene, Economiei și Tineretului și Sportului.

Aproape toate ministerele primesc bani în plus. Sunt însă și excepții: ministerele pentru Mediul de Afaceri, Comunicații și Energie vor primi sume în scădere.

Ministerul Finanțelor anunță alocări record pentru bugetele locale, dar primarii de municipii resping propunerea și spun că sumele vin la pachet cu transferarea unor cheltuieli sociale de la centru în teritoriu, care va împovăra și mai mult autoritățile locale.

Proiectul de buget trebuie să obțină avize de la Consiliul Fiscal și Consiliul Economic și Social înainte de a fi aprobat de Guvern și trimis în Parlament pentru votul final.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite