Proiecte de infrastructură cu banii din PNRR. Unde vor ajunge cele mai mari sume de bani şi care sunt proiectele pe care mizează autorităţile în următorii 5 ani

România va avea aproape 30 de miliarde de euro prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Banii vor veni sub formă de granturi, dar şi împrumuturi cu dobânzi foarte mici. Sumele au fost împărţite pentru cele mai importante domenii în care România trebuie să facă investiţii.

08 Iunie 2021, 19:01 (actualizat 08 Iunie 2021, 20:33) |

În octombrie ar urma să obținem primii bani din Programul Național de Redresare și Reziliență. Sunt 3 mari sectoare care vor primi sume importante, însă cei mai mulți bani merg la transporturi - 6,7 miliarde de euro.

Autoritățile promit că vor fi investiți în proiecte importante. 434 de kilometri de autostradă ar trebui să se construiască până în 2026. Va fi gata autostrada Moldovei, care leagă Capitala de Municipiul Pașcani. Lucrări se vor face și pe alte sectoare, ceva mai mici, de pe autostrăzile A1, A3, A7 și A8.

Şi cum nu poți construi autostrăzi fară să le amenajezi, autoritățile au alocat bani pentru 52 de stații de încărcarea mașinilor electrice. Acestea vor avea 264 de puncte de încărcare. În plus, noile autostrăzi vor fi ferite, cel puțin pe timpul iernii. 625 de hectare de perdele forestiere vor fi amenajate pe noile sectoare de drum. Iar aceste autostrăzi vor avea și 18 parcări securizate.

Știm cu toții că în România au loc foarte multe accidente, iar autoritățile și-au propus să rezolve și așa numitele zone negre, periculoase, de pe drumurile din țara noastră. 45 la sută dintre ele vor fi eliminate după investiile făcute prin programele PNRR. În acest fel, numărul victimelor din accidentele rutiere va scădea cu 25 de procente.

Investiții se vor face și în sistemul foroviar. Mai multe sectoare de cale ferată vor fi modernizate, iar trenurile de călători și marfă vor circula în condiții de siguranță. În plus, vor fi eliminate unele restricții, iar călătorii vor petrece mai puțin timp în vagoane. Vorbim despre sectoarele cuprinse între Cluj Napoca și Episcopia Bihor și Caransebeș Arad. De asemenea, vor apărea și primii 7 km de metrou la Cluj Napoca.

Tragem linie pentru acest capitol. Astfel, prin PNRR vom finanța modernizarea a 311 km de cale ferată și vom avea 110 kilometri de cale ferată electrificată.

 

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 6°C 8°C
IASI 0°C 3°C
CLUJ 2°C 6°C
CONSTANTA 8°C 12°C
CRAIOVA 7°C 7°C
BRASOV 3°C 7°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
TVR65
ARHIVĂ ȘTIRI