Proiecte și campanii umanitare. Și tu poți ajuta!

17 februarie 2020, 10:00

Începând cu anul 2015, Asociația Vasiliada a demarat Campania „Gesturile mici fac oamenii mari!” – un program de burse pentru copiii din mediul rural care au rezultate bune la învățătură, dar care provin din familii cu posibilități materiale reduse. Campania este structurată sub forma unui program de donații individuale, prin intermediul căruia orice persoană poate dona 50 lei/lună, pe parcursul unui an școlar, ajutând astfel un copil să aibă asigurat necesarul de rechizite, cărti, îmbrăcăminte și încălțăminte, pentru a putea merge la școală.

Campania oferă posibilitatea persoanelor de a sprijini și cu sume mai mici decât o bursă integrală, prin intermediul urnelor de donații care sunt amplasate în mai multe hipermaketuri din Craiova și Pitești.

Și TVR Craiova susține campania,  promovând poveștile copiilor din mediul rural care văd în învățătură singura cale de a avea o viața mai bună decât cea a părinților lor.  În ultimii 5 ani au beneficiat de această campanie peste 350 de copii din județul Dolj. Copiii le mulțumesc donatorilor prin scrisori, desene sau alte obiecte simbolice făcute chiar de ei. Datorită impactului pe care îl are, dar și pentru transparența prin care este implementată de Asociatia Vasiliada, campania „Gesturile mici fac oamenii mari” a fost premiată drept cea mai bună campanie de strângere de fonduri, în cadrul Galei Naționale „Oameni pentru oameni”.

La Iași se află în desfășurare proiectul „Salvatori din Pasiune”. Peste 300 de ieșeni s-au înscris să fie voluntari și să-i ajute pe pompierii ieșeni în misiuni.

„Timotion” este un eveniment caritabil sportiv și o sărbătoare a comunității, o provocare sub forma unor curse de alergare la diferite nivele de dificultate.

Fiecare dintre alergătorii de la cursele Timotion își alege o cauză pentru care concurează și către care se va îndrepta donația sa. Iar de-a lungul timpului fondurile au fost îndreptate către proeicte dintre cele mai diverse: asociații care vin în sprijinul persoanelor nevoiașe, al copiilor bolnavi, al școlilor din mediul rural, fundații care se ocupă de copiii din centrele de plasament, proiecte care țin de ecologie sau de protejarea animalelor.

Până acum s-au desfășurat în Timișoara 6 ediții Timotion, iar numărul participanților a crescut cu fiecare ediție. De exemplu, la ediția din acest an, organizatorii și-au propus să aducă peste 7000 de participanți.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă

Ziua Bunătăţii Spontane

17 februarie, Ziua Bunătăţii Spontane. Fă din bunătate o normalitate!