Proiect umanitar finalizat după 3 ani din cauza birocrației: case construite de voluntari, în Bacău, pentru familii nevoiașe

36 de case construite de voluntari în doar 5 zile au fost predate în sfârșit locatarilor, după aproape 3 ani de așteptare. Proiectul, început în 2017 în Bacău de organizația "Habitat for Humanity", cu sprijinul a peste 800 de voluntari, nu a fost încheiat la timp. A durat ca autoritățile locale să racordeze totul la rețeaua de apă și canalizare.

05 August 2020, 21:18 |
Proiect umanitar finalizat după 3 ani din cauza birocrației
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:

Proiectul Big Build a început în 2017, în octombrie. În cartierul Izvoare din Bacău sute de voluntari din toată țara și din străinătate au ridicat 36 de case. În doar 5 zile!

Toate vor fi locuite de familii nevoiașe.

Deși, conform proiectului, oamenii trebuiau să se mute în câteva luni, cheile au fost predate abia acum, după 3 ani. Atât le-a luat autorităţilor locale să racordeze locuințele la utilități, la apă și canalizare.

A durat mult, dar oamenii nu și-au pierdut speranța că într o zi vor avea un loc căruia să i spună acasă.

Locatarii acestor case, 36 de familii - părinți și copii - vor plăti lunar o rată de circa 350 de lei, timp de 20 de ani.

Acțiunea de voluntariat din Bacău a fost cea mai mare din Europa. Mii de persoane au lucrat sau au oferit sponsorizări pentru a construi cele 36 de locuinţe noi.

Întregul proiect a costat peste 1 milion și jumătate de euro.

Următorul maraton de construire accelerată va avea loc în septembrie, când voluntarii vor să ridice de la zero 8 case în comuna Berceni, județul Prahova. Tot în 5 zile.

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 13°C 18°C
IASI 15°C 18°C
CLUJ 13°C 14°C
CONSTANTA 13°C 15°C
CRAIOVA 15°C 18°C
BRASOV 11°C 13°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI