Proiect muzical inedit pentru prima clinică de recuperare oncologică din România

Rock simfonic la Reșița, pentru prima clinică de recuperare oncologică din România, a cărei construcție este în curs de finalizare la Slatina Nera, județul Caraș-Severin.

15 Septembrie 2020, 11:28 (actualizat 15 Septembrie 2020, 11:41) |
Proiect muzical pentru clinica Nera
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:

Peste 25 de artiști din Banat au urcat pe scenă într-un proiect muzical inedit, realizat pentru prima dată în România, care reunește trupa de rock alternativ Implant pentru refuz și Tymes Orchestra, formată din instrumentiști ai Operei Naționale și ai Filarmonicii Banatul.

Redeschisă publicului după mai bine de 6 luni, timp în care au fost executate lucrări ample de reabilitare, Piața 1 Decembrie 1918 din centrul civic al Reșiței a găzduit un concert rock-simfonic inedit ce a adus pe aceeași scenă, în același timp, 25 de artiști care au cântat pentru Clinica Nera.

Evenimentul s-a bucurat de un foarte mare succes. Spectatorii, aranjați pe scaune astfel încât să păstreze distanța fizică, au umplut spațiul pus la dispoziție de organizatori.

Lucrările la Clinica Nera, destinată bolnavilor în stadii incipiente, sunt finalizate în proporție de 90 la sută. Proiectul aparține Fundației Sfânta Irina iar finanțarea a fost asigurată din fonduri europene și guvernamentale și din donații.

 

 

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN TELEJURNAL REGIONAL
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 26°C 26°C
IASI 24°C 24°C
CLUJ 26°C 27°C
CONSTANTA 21°C 21°C
CRAIOVA 29°C 27°C
BRASOV 24°C 24°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI