Proiect depus la Senat pentru prelungirea până la 31 decembrie 2024 a termenului limită de montare obligatorie a repartitoarelor de căldură. Inițiatorii cer și compensarea costului achiziţiei acestor dispozitive pentru categoriile vulnerabile

Un proiect de lege iniţiat de mai mulţi liberali, prin care montarea obligatorie a repartitoarelor de căldură în apartamentele de bloc se prelungeşte cu un an, până la data de 31 decembrie 2024, a fost depus astăzi la Senat.

20 Noiembrie 2023, 13:54 (actualizat 20 Noiembrie 2023, 14:00) Știrile TVR |
Repartitor calorifer / FOTO: Autor: ANGELO BREZOIANU Credit: AGERPRES FOTO, foto.agerpres.ro

PNL a anunţat pe Facebook că iniţiatorii vor compensarea costului achiziţiei şi montării acestor dispozitive pentru categoriile vulnerabile, în limita a 750 lei pe locuinţă.

"Beneficiarii sunt persoanele care au primit deja cardurile de energie, cu care pot plăti facturi la electricitate, gaz sau încălzire. Acest ajutor va putea fi folosit şi pentru plata sumei care depăşeşte subvenţia de 750 lei din costul repartitoarelor", arată liberalii.

Proiectul legislativ este iniţiat de ministrul liberal al Energiei, Sebastian Burduja, alături de senatorii PNL Roberta Anastase, Toma Petcu, Mihail Veştea şi de alţi parlamentari.

De asemenea, documentul este semnat de preşedintele Comisiei de Energie din Senat şi de cel al Comisiei de Industrii din Camera Deputaţilor.

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN CRAWL
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 11°C 4°C
IASI 5°C 2°C
CLUJ 4°C 0°C
CONSTANTA 15°C 4°C
CRAIOVA 6°C 3°C
BRASOV 6°C 0°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI