Proiect de lege: Subvențiile acordate partidelor să depindă de numărul de mandate obținut de femei şi de tineri

18 aprilie 2022, 22:09

România are doar 87 de femei într-un parlament cu 466 de senatori şi deputaţi. În Senat, sunt doar puţin peste 17 la sută din locuri ocupate de femei, iar în Camera Deputaţilor, 19 la sută. Ţara noastră este astfel pe locul 24 în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte prezenţa feminină în Parlament, şi pe locul 124 din 201 la nivel global, potrivit Uniunii Inter-Parlamentare.

Alina Gorghiu şi Iulia Scântei au propus proiect de lege care prevede ca subvențiile acordate partidelor să depindă în proporţie de 15% sau chiar să crească în funcţie de numărul de mandate obținut de femei şi tineri în parlament şi în administraţia locală. Proiectul prevede crearea unor bugete proprii pentru organizațiile de femei și tineret prin alocarea a 20%, respectiv 10% din totalul subvențiilor anuale primite de fiecare partid.

Potrivit unor surse politice, conducerea PSD nu este de acord cu finanțarea independența a organizațiilor de femei și tineret și nici cu condiționarea acordării subvenției de locurile eligibile acordate femeilor și tinerilor.

În ultimul an partidele politice nu au reușit să cheltuie subvențiile primite, în valoare totală de 234 milioane de lei.

Proiectul ar urma să fie dezbătut iniţial în Senat, iar Camera Deputaţilor este for decizional. Nu este singurul care tratează această problemă.

 

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite