Proiect: La înscrierea în colectivitate vaccinarea e obligatorie. Părinții pot fi acuzați de rele tratamente dacă refuză. Ce spune ministrul

11 aprilie 2017, 11:38

Proiectul de lege prevede că părinții care nu își vaccinează copiii până la vârsta de trei ani pot fi pedepsiți cu închisoarea. Și Ministerul Sănătății și medicii pot fi trași la răspundere, potrivit proiectului. Documentul mai precizează că la înscrierea în colectivitate copiii trebuie să aibă obigatoriu adeverințe ca arate ca sunt vaccinați.

Ministrul Sănătății: Capitolul de sancțiuni va apărea în urma dezbaterilor

Ministrul Sănătății, Florian Bodog, a precizat, într-o conferință de presă că proiectul de lege nu conține un capitol de sanțiuni. Aceste sancțiuni vor apărea în urma dezbaterilor publice și a celor din Comisiile de Sănătate. Știm că este necesar un astfel de capitol, la un moment dat a fost și gândit un set de sancțiuni. Acest sancțiuni ar trebui să fie dimensionate în așa fel încât să aibă o cât mai mare acceptanță din partea publicului.

Cu privire la posibilitatea ca părinții să fie acuzați de rele tratamente, ministrul a spus că este o sancțiune deja prevăzută într-o lege, nu este expresă la acestă lege, face referire la o lege existentă în România. Există o lege în acest sens și comisia noastră poate sesiza autoritățile, a explicat Ministrul Sănătății.

Întrebat dacă poate se poate refuza vaccinarea, ministrul a spus că părintele poate refuza, dar refuză pe propria răspundere.

Referitor la obligativitatea vaccinări la înscrierea în colectivitate, ministrul a aspus că: După cum știm, dreptul la educație este un drept constituțional pe care nu-l putem refuza copilului și învățământul este obligatoriu, deci nu-l putem refuza copilului.

Ministrul Sănătății a precizat că se armonizează legea cu legislația deja existentă, în Parlament se va decide cum se va aplica.

Suntem foarte deschiși la toate propunerile de bun simț, pentru că ne dorim să avem copii sănătoși, a subliniat Florian Bodog.

Acestă lege prevede să avem niste stocuri tampon ca atunci când se schimbă conducerea să nu găsească ceea ce am găsit eu în Minister, mai spus acesta.

În proiectul de lege se arată că înscrierea copiilor într-o colectivitate de învățământ „se va face numai după prezentarea documentelor care atestă efectuarea vaccinărilor obligatorii sau a unei scheme de recuperare pe care să o realizeze în termen de un an”.

În contextul epidemiei de rujeolă, vârsta de vaccinare cu prima doză de vaccin ROR a scăzut la 9 luni, în conformitate cu prevederile internaționale privind acțiunile întreprinse în caz de epidemie și cu prevederile caracteristicilor produsului.

Potrivit proiectului de lege vaccinarea copilului constituie responsibilitatea părintelui, iar pentru vaccinările obligatorii, furnizorul de servicii medicale are obligația de a informa părinții sau, după caz, reprezentantul legal al copilului cu privire la calendarul național de vaccinare, consimţământul acestora pentru vaccinare fiind prezumat, cu excepția situației în care părinții sau, după caz, reprezentantul legal refuză, în scris, vaccinarea. Excepţie fac copiii care au contraindicație definitivă la un anumit vaccin sau la toate vaccinurile.

Activitatea de vaccinare va fi supravegheată de Comisia Județeană de Vaccinare, respectiv a municipiului București, care are atât rol de informare a populației cât și de analiză a cauzelor de nevaccinare. Ia în evidență copilul nevaccinat, consiliază părinții sau reprezentanții legali ai minorilor care trebuie vaccinați cel puțin o dată la 3 luni, stabilește un plan de recuperare și monitorizează cazul.

În atribuțiile Comisiei întră sesizarea inspecției de stat din cadrul DSP privind nerespectarea obligațiilor de vaccinarea a copiilor de către părinți sau reprezentanți legali, sesizează asistentul medical comunitar şi/sau mediatorul sanitar, serviciul public de asistenţă socială şi direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului, propune un calendar de recuperare, după analiza cazului.

De asemenea comisia poate sesiza serviciul public de asistenţă socială şi direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului privind neglijarea medicală și încălcarea drepturilor copilului de către părinți sau reprezentanți legali în cazul minorului care împlinește vârsta de 18 luni și nu a început sau a întrerupt schema privind vaccinurile obligatorii, poate sesiza instituțiile abilitate privind constatarea infracțiunii de rele tratamente aplicate minorului de către părinți sau reprezentanți legali în cazul minorului care împlinește vârsta de 3 ani și nu a primit vaccinurile obligatorii corespunzătoare vârstei.

Infracțiunea de rele tratamente se poate pedepsi cu închisoare de la unu la trei ani.

Părinții și reprezentanții legali au următoarele responsabilități și obligații:

a) Asigurarea prezentării copilului la medicul de familie/furnizorul de servicii medicale pentru realizarea vaccinărilor complete corespunzătoare vârstei pentru vaccinările obligatorii în scopul asigurării dreptului la sănătate

b) Prezentarea la convocarea Comisiei Județene de Vaccinare sau a Municipiului București

c) În cazul părinților care sunt plecați din țară și care lasă copii eligibili la vaccinare în grija unor membrii ai familiei ori a altor persoane, în condițiile prevăzute d e lege, sunt obligați să desemneze o persoană responsabilă cu însoțirea copilului la vaccinare. În acest sens, părinții sunt informați să notifice în scris medicului de familie numele acestei persoane, în termen de 15 zile de la data primirii informării d in partea medicului de familie, potrivit art. 17 lit. ș )

Proiectul de lege prevede și faptul că statul român, prin Ministerul Sănătății, asigură condițiile pentru diagnosticul și tratamentul optim al oricăror reacţii adverse ale vaccinării precum și compensarea oricăror efecte invalidante, dacă sunt dovedite relaţii de cauzalitate, confirmate de Grupul Tehnic de Coordonare a Activităților de Vaccinare denumit în continuare (GTCAV). Tipurile de reacții adverse postvaccinale și măsurile compensatorii aplicabile vor fi stabilite prin hotărâre de guvern.

Proiectul de lege poate fi consultat pe site-ul Ministerului Sănătății.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite