Programul Rabla pentru becuri începe în octombrie. Oamenii vor putea cumpăra becuri în baza unui voucher

Din octombrie, românii îşi vor putea cumpãra becuri LED printr-un nou program Rabla special pentru becuri, anunţã ministrul Mediului. Cei interesaţi de becuri LED trebuie sã ştie cã sistemul este acelaşi ca la Rabla pentru electrocasnice. În baza unor vouchere, oamenii le vor putea cumpăra la un preţ mai mic. Un voucher va avea o valoare de 200 de lei și fiecare persoană va avea dreptul la un singur tichet.

22 Septembrie 2022, 14:22 (actualizat 22 Septembrie 2022, 21:23) Știrile TVR |

Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) a elaborat Ghidul Rabla pentru becuri, iar modificarea de buget pentru AFM, care va cuprinde inclusiv bugetul pentru Rabla becuri, va intra în şedinţa de Guvern, probabil săptămâna viitoare, a anunţat joi ministrul Mediului, Barna Tanczos.

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat recent că este posibil ca în programul "Rabla pentru electrocasnice" să fie introduse şi becurile cu led.

"Conform dispoziţiilor Coaliţiei şi după discuţiile cu domnul prim-ministru, AFM a elaborat Ghidul pentru Rabla pentru becuri. Am pregătit modificarea de buget, care va intra în şedinţa de Guvern, probabil săptămâna viitoare, în prima şedinţă de Guvern. Suma pe care am propus-o este de 400 de milioane de lei, iar Ghidul va apărea probabil zilele următoare, în consultare publică, pe site-ul ministerului", a precizat Barna Tanczos, după conferinţa "Cum salvăm industria românească de mobilier şi de produse din lemn", organizată de Asociaţia Producătorilor de Mobilă din România.

El a subliniat că propunerea pe care a pregătit-o se bazează pe sistemul de la Rabla electrocasnice.

"Cu voucherul primit se merge la magazinul care s-a înscris în program la AFM, pentru a putea fi un agent care vinde becurile respective. Ne vom referi strict la becurile cu led, care reduc consumul cu până la 70% şi, cu acel voucher şi becul vechi predat, poate să achiziţioneze becuri noi care reduc consumul semnificativ în gospodărie", a explicat ministrul Mediului.

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN CRAWL
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 8°C 10°C
IASI 2°C 8°C
CLUJ 8°C 5°C
CONSTANTA 9°C 12°C
CRAIOVA 6°C 6°C
BRASOV 7°C 8°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI