Programele Rabla Clasic și Rabla Plus încep în aprilie

11 martie 2021, 21:07

Ministrul Mediului spune că programele Rabla Clasic și Rabla Plus vor avea cel puțin bugetele de anul trecut. Asta înseamnă că vor fi disponibile peste 60.000 de tichete Rabla Clasic și eco-tichete pentru aproximativ 4.000 de mașini verzi, hibrid sau electrice. Programele iau startul luna viitoare, cu o ușoară întârziere.

Anul trecut, în plină pandemie, cele două programe au salvat piața, dar per total 2020 a fost slab la capitolul vânzări de mașini noi. Cifrele, în România, au scăzut cu 22% față de 2019.

Mașinile nepoluante și-au continuat însă trendul ascendent. Anul trecut, vânzările de autoturisme verzi s-au dublat față de 2019. Și este de așteptat ca și în acest an apetitul românilor pentru mașini verzi să fie la fel de mare.

Statul vrea să țină pasul și să dezvolte infrastructură și stații de încărcare. Acum sunt aproape 500 la nivel național.

Sunt deja producători auto care au anunțat că din 2025 vor produce doar mașini prietenoase cu mediul.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă