Programele Rabla clasic și Rabla PLUS au fost aprobate. Ecotichete de până la 10.000 de euro pentru mașini electrice

Participarea populației la programul Rabla PLUS nu este condiționată de casarea și radierea unei mașini uzate
Participarea populației la programul Rabla PLUS nu este condiționată de casarea și radierea unei mașini uzate
25 aprilie 2017, 17:14

Conform procedurii, a doua zi după publicare, va fi emisă Decizia Președintelui AFM, prin care se va da startul primei etape a programelor: validarea producătorilor/ dealerilor de autovehicule. Imediat după încheierea contractelor cu dealerii și afișarea listei cu aceștia, pe site-ul AFM, Rabla clasic și Rabla PLUS vor fi deschise populației pentru înscrierea și rezervarea locurilor.

Estimăm că, până la jumătatea lunii mai, populația poate accesa unul dintre cele două programe sau, concomitent, pe ambele. Anul acesta am decis ca startul să fie mai devreme pentru că există o mare așteptare în piață mai ales că Programul din 2017 vine cu ecotichete care pot ajunge și la 10.000 de euro pentru mașini electrice. Vorbim de un nivel ridicat al susținerii achiziției de astfel de autoturisme și comparabil cu cel practicat de state europene dezvoltate.  Am crescut sumele inclusiv pentru mașinile hibrid electrice, de la aproximativ 1000 de euro, cât era anul trecut, la aproape 5000. Cred că aceste tipuri de mașini pot fi o soluție bună pentru aglomerările urbane din România până când vom construi o rețea de alimentare a autovehiculelor pur electrice”, spune Grațiela Gavrilescu, ministrul Mediului.

Prima de casare prevăzută în Rabla clasic pentru autoturisme mai vechi de 8 ani este de 6.500 lei  și se acordă pentru achiziționarea unui autovehicul nou, care generează maximum 130 g CO2/km. La aceasta se pot adăuga un ecobonus de 1.700 lei, dacă autovehiculul nou este hibrid, și un ecobonus de 1.000 lei, dacă autovehiculul nou generează maximum 98 de g CO2/km.

Participarea populației la programul Rabla PLUS nu este condiționată de casarea și radierea unei mașini uzate.  Astfel, cei care vor să-și achiziționeze un autoturism electric pur pot beneficia de un ecotichet în valoare de 45.000 de lei iar cei care optează pentru unul electric hibrid- de un ecotichet cu valoare de 20.000 de lei.

Cele două programe pot fi cumulate, astfel încât o persoană poate beneficia atât de ecotichetul acordat pentru achiziția unui autovehicul electric pur/electric hibrid, cât și de prima de casare acordată prin Rabla clasic doar în situația în care beneficiarul casează și radiază un autoturism mai vechi de 8 ani.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă