Profilul viitorului prim-adjunct al SRI. Experienţă în domeniu, colaborare cu partenerii strategici

2 martie 2017, 13:53
Generali din SRI au intrat pe lista candidaţilor, inclusiv o femeie. Profilul viitorului prim-adjunct al Serviciului arata astfel:

Profilul viitorului prim-adjunct al SRI
– experienţă relevantă în zona informativ-operativă
– abilităţi importante de management
– foarte bună colaborare cu partenerii strategici interni şi externi
– integritate, profesionalism, patriotism, onoare
– calităţi de lider
– între 40 şi 50 de ani
– să cunoască limba engleza

Acest profil se potriveşte mai multor persoane. În mass-media au fost vehiculate câteva nume de posibili candidaţi.  

Potrivit unor surse autorizate, generalul Dan Valentin Capşună se află pe lista scurtă. A condus Direcţia Generala de Contraspionaj, ulterior Grupul de legătură  – unitatea care se ocupa de ofiţerii acoperiţi. Iar mai apoi a fost numit şeful Direcţiei de Contrainformaţii Economice. Despre el, ofiţerii de informaţii confirmă că nu a făcut parte din cercul apropiat generalului Florian Coldea, fostul nr 2 din SRI.

Un alt nume menţionat în presă a fost cel al lui Adrian Ciocîrlan. În prezent este adjunct al Directorului SRI. Anterior a avut mai multe funcţii în Direcţia de contraspionaj şi a condus Direcţia Generală de Apărarea Constituţiei între 2013 şi 2016.
Şi numele colonelului Cristian Bizadea, un alt adjunct al directorului SRI, fost şef de cabinet al lui Eduard Hellvig, a fost vehiculat pe piaţa informaţiilor, la un moment dat. Şi el a avut diferite funcţii în Direcţia Generală Contraspionaj şi a fost locţiitor al şefului Direcţiei, şef de departamente de analiză, operaţiuni şi planificare.
„Până la momentul înaintării propunerii către preşedintele României, numele care apar pe surse în spaţiul public sunt speculaţii”, precizează purtătorul de cuvânt al SRI. Propunerea va fi înaintată preşedintelui României până în data de 28 martie, când va avea loc bilanţul serviciului.
Prim-adjunctul şefului SRI are rang de secretar de stat  şi este numit de preşedintele ţării, la propunerea directorului Serviciului Român de Informaţii.

Peste 70% din bugetul SRI, cheltuieli de personal: pensii şi salarii

Cea mai mare parte a bugetului SRI, peste 70%, merge în acest moment pe cheltuieli de personal: pensii şi salarii. SRI are atribuţii şi privind transportul corespondenţei clasificate NATO-UE, la nivel naţional, dar şi corespondenţei oficiale neclasificate între autoritățile şi instituțiile publice, centrale şi locale, precum şi între acestea şi unitățile din domeniul apărării, ordinii publice si securității naționale.
7% din bugetul SRI este destinat transportului documentelor între toate instituţiile statului. Mai puţin de 10% dintre acestea sunt documente clasificate. Restul, sunt documente oficiale neclasificate.
De asemenea, SRI are în atribuţii controlul de securitate în aeroporturi, costurile reprezentând 10% din buget. În bugetul SRI intră şi pensiile celor de la fosta Direcţie de Informaţii Externe.
Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă