Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand Politica de cookies Vezi și Politica de Confidenţialitate care face referire la modul în care colectăm, folosim şi partajăm datele dumneavoastră pentru a va oferi serviciile TVR precum şi modul în care folosim platformele sociale.

Profesorul "trăsnit" de la Cercetare. Nicolae Hurduc, propus ministru al Cercetării și Inovării, crede în teoria potrivit căreia oamenii vin din viitor

Profesorul universitar Nicolae Hurduc a fost propus ministru al Cercetării, a anunţat joi premierul Viorica Dăncilă. Portofoliul era ocupat, ca interimar, de vicepremierul Viorel Ștefan, desemnat în funcție după demisia lui Nicolae Burnete, în septembrie.

25 Octombrie 2018, 16:08 (actualizat 25 Octombrie 2018, 19:42) |
Nicolae Hurduc a fost propus ministru la Cercetare
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:

La aproape două luni după demisia fostului ministru al Cercetării, social-democrații îl propun pentru acest post pe Nicolae Hurduc, decanul Facultății de Inginerie Chimică și protecţia mediului din Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi de la Iași.

Doctor în chimie, cu o carieră prestigioasă, Nicolae Hurduc nu s-a ferit să critice clasa politică si nici să îşi exprime viziuni inedite despre rasa umană. Profesorul crede că oamenii vin de fapt, din viitor.

Hurduc este membru în mai multe societăţi ştiinţifice internaţionale şi a colaborat cu universităţi din Franţa, Japonia, Statele Unite şi Australia. A condus 25 de grant-uri şi proiecte de cercetare și susține că educaţia are nevoie de mai multe investiții.

"Sigur, o societate instruită este mai greu de păcălit. Sunt nişte interese minore, de a dirija anumiţi bani în zone de unde se pot volatiza mai uşor decât din zona educaţională sau în Sănătate. Sunt nişte interese meschine care ne lovesc pe toţi", a spus profesorul Hurduc, într-un interviu recent. În ciuda acestor critici publice, Liviu Dragnea şi-a exprimat susţinerea totală pentru el.

Profesorul Hurluc nu este interesat doar de chimie, fizică şi biologie. Are convingeri ferme despre existența oamenilor

"Mie îmi este foarte greu să cred că omul se trage din maimuţă. Eu nu accept aşa o idee, oricât de logică pe undeva ar părea această teorie evoluţionistă. Este o teorie a lumilor paralele, care spune că noi am veni din viitor. Mie îmi sună mai interesant această idee", a spus, fără rezerve, Nicolae Hurduc.

După demisia lui Nicolae Burnete de la conducerea ministerului Cercetării, interimatul a fost asigurat de vicepremierul Viorel Ștefan.

______________________________________________

"Am prezentat Biroului Permanent Naţional propunerea pentru ministrul Cercetării. Este vorba de dl Nicolae Hurduc, profesor în cadrul Universităţii Tehnice "Gheorghe Asachi" din Iaşi - Facultatea de inginerie chimică şi protecţia mediului. Am trimis deja către dl preşedinte Iohannis propunerea, aşteptăm să vedem dacă dl preşedinte va fi de acord cu această propunere", a declarat Viorica Dăncilă, joi, la finalul BPN al PSD.

Întrebată ce îl recomandă pe profesorul universitar Nicolae Hurduc să fie ministru al Cercetării, premierul a răspuns: "Are o carieră vastă, are foarte multe lucrări, este un om care a dovedit de-a lungul carierei sale mult profesionalism, un CV foarte bun, un bun comunicator, un om care este implicat în absorbţia fondurilor europene şi acest lucru este foarte important pentru Ministerul Cercetării".

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 24°C 27°C
IASI 23°C 26°C
CLUJ 21°C 24°C
CONSTANTA 22°C 24°C
CRAIOVA 25°C 27°C
BRASOV 20°C 23°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 25 Mai 2019, 03:11
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 24-05-2019
Deschidere: 8109.89
Maxim: 8189.13
Mimim: 8099.84
Variatie: 0.98%
TLV
2.13
2.13%
SNG
34.00
0.59%
BRD
10.82
0.37%
SNN
10.80
0.37%
SNP
0.36
2.51%
FP
0.96
0.41%
TEL
20.40
0.49%
EL
11.05
0.45%
TGN
357.00
0%
SIF5
2.08
0%
ARHIVĂ ȘTIRI