Profesorii, revoltați din cauza legii care nu va mai permite liceelor pedagogice să formeze învățători

29 ianuarie 2023, 20:07

Colegiul Național Pedagogic Carol I din Câmpulung pregătește de peste 150 de ani învățători și educatoare care au ajuns în multe colțuri ale țării. O tradiție care ar putea fi întreruptă dacă noile legi ale educației ar păstra propunerea ca toți învățătorii să aibă studii superioare. Vestea că specializarea de învățător ar putea dispărea s-a răspândit repede printre profesori. Susțin că nimic nu poate înlocui orele de practică pedagogică pe care le fac liceenii în cei 4 ani de studii.

CORALIA PALADE – profesor Colegiul Național Pedagogic „Carol I”, Câmpulung: Cu siguranță se completează această formare profesională a absolvenților de licee și colegii pedagogice, în sistemul universitar, dar nu se pot exclude.

Conducerea Colegiului din Câmpulung a inițiat o petiție, iar 30 de licee pedagogice din toată țara s-au unit și contestă propunerea ca viitorii învățători să fie absolvenți de facultate.

GEORGE RADU – director Colegiul Național Pedagogic „Carol I”, Câmpulung: Din 1867, de când s-a înființat prima școală primară în Țara Românească până după revoluție, învățătorii erau pregătiți în liceele pedagogice. Întrebarea mea este: dacă un lucru bun funcționează la parametri performanți de ce trebuie să-l dăm la o parte?

Un răspuns a venit și la Conferința Națională despre rolul liceelor pedagogice în cariera didactică. Ministerul Educației a transmis că rămâne deschis la discuții, însă trebuie ținut cont că România s-a angajat prin PNRR să aducă în fața elevilor doar cadre didactice cu studii superioare. Iar țara noastră este singura din Uniunea Europeană care mai permite ca învățătorii să aibă doar studii liceale.

Reprezentanții Colegiilor pedagogice consideră că o soluție ar fi separarea calificărilor de educator și învățător.

Prin telefon, MIRCEA BERTEA – președintele Asociației Colegiilor Pedagogice din România: Absolventul de pedagogic să ştie că, în viitor, nu va mai putea fi titular în învăţământ dacă nu face studii superioare. Noua specializare va fi de educator pentru educație timpurie care va însemna ca absolventul acestei specializări va putea lucra fie în creşă fie în grădiniţă.

IULIANA ŞARLEA – profesor, Colegiul Naţional Inochentie Micu Clain, Blaj: Una e să-i specializezi în 7 ani, 4 ani de liceu pedagogic și 3 ani de universitar și alta e să-i specializezi doar în 3 ani de universitar.

România are 52 de licee și colegii pedagogice fiecare în medie cu 3 clase pentru specializarea învățător- educatoare. Un calcul simplu arată că aproximativ trei mii de elevi pot ieşi în acest moment pe piața muncii cu aceste specializări, fără să aibă nevoie și de studii superioare.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite