Profesorii din Galați, invitați de Inspectorat să studieze numerologia. Reacția cadrelor didactice

8 ianuarie 2021, 18:22

Asociația Numerologilor din România a prezentat pe 5 ianuarie Inspectoratului Școlar din Galați un proiect prin care cadrele didactice pot învăța online cum să îmbunătățească relația cu elevii cu ajutorul studierii numerelor.

Convinsă că e o decizie bună, șefa inspectoratului a redactat o hârtie oficială și a trimis-o tuturor unităților de învățământ.

Mărturisește însă că nu s-a înscris la curs și nici nu știe câți profesori și învățători au făcut-o.

Inspectorul General din Galați nu a putut explica dacă aceste cursuri erau o prioritate în acest moment.

Inspectorul școlar adjunct a declarat că el însuși este interesat de aceste studii.

Profesorii cred că altele ar trebui să fie prioritățile învățământului.

Numerologii susțin că demersul îi poate ajuta pe dascăli să îi cunoască mai bine pe elevi și să îi îndrume.

Invitația lansată cadrelor didactice i-a nedumerit însă pe mulți.

Astfel de invitații au ajuns și la alte inspectorate din țară.

Cadrele didactice interesate au avut astăzi prima întâlnire cu numerologia.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite