Profesorii cer salarii mai mari. Trei federații din învățământ protestează miercuri în fața Palatului Victoria

Trei federații reprezentative din învățământ protestează, miercuri, 25 mai, între orele 11-13, în fața Palatului Victoria. Principala nemulțumire a sindicatelor este neaplicarea legii salarizării, la 2 ani de la termenul prevăzut legal, potrivit unui anunț publicat pe paginile de pe rețelele de socializare.

24 Mai 2022, 08:28 (actualizat 24 Mai 2022, 08:50) Știrile TVR |
Protest al sindicatelor din învățământ / FOTO: FSLI

Motivul principal fiind scăderea dramatică a puterii de cumpărare în rândul salariaților din educație, fenomen manifestat cu precădere la personalul nedidactic, din cauza salariilor foarte mici și a creșterii accentuate a prețurilor la produsele de consum de bază, se arată într-o postare pe Facebook a Federației Sindicatelor Libere din Învațământ

Ministrul Educației susține creșterile salariale. „Salarizarea profesorilor, sigur, le cerem mai mult profesorilor, dar trebuie să le și oferim, ar trebui să fie în opinia mea – unii spun 25% din salariul maxim din grila bugetară – alții spun salariul mediu net pe economie, sunt pe undeva pe acolo, 3.650 sau 3.750 lei salariul debutantului”, a spus Sorin Cîmpeanu într-un interviu acordat Digi 24.

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 36°C 35°C
IASI 36°C 34°C
CLUJ 34°C 25°C
CONSTANTA 28°C 29°C
CRAIOVA 35°C 29°C
BRASOV 33°C 29°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
TVR65
ARHIVĂ ȘTIRI