Profesorii cer retragerea proiectului care înlocuiește orele de Educație Fizică cu cele de Joc şi Mişcare

14 februarie 2019, 10:19

Mai mulți profesori de Educație Fizică din Teleorman, Vrancea și Brăila care sunt nemulțumiți de proiectul care prevede eliminarea orelor de educație fizică, la clasa pregătitoare și la clasa I. Deși acest proiect a fost retras de pe ordinea de zi, profesorii cer eliminarea totală.

Profesorii spun că vor să discute cu ministrul Educației. Ei au explicat că orele de Educație Fizică sunt diferite de cele de Joc și Mișcare.

Ministerul Educației vrea ca de la anul, cele două ore de sport de la clasa pregătitoare, cele două de la clasa I și una de la clasa a II-a să se transforme în materia Joc şi Mişcare, după cum arată un document obținut de jurnaliștii edupedu.ro.

Și învăţătorii care deja predau Joc şi Mişcare la clasele a III-a şi a IV-a, spun că nu poate fi pus egal între această materie și disciplina de educație fizică.

Ministrul Educaţiei susţine că propunerea nu îi aparține.

Medicii spun că la vârsta de 6-7 ani cei mici prind gustul pentru sport. Iar sportul înseamnă sănătate.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite