Profesoară diagnosticată cu TBC în județul Buzău. Elevii de la cele două școli unde predă aceasta sunt monitorizați

19 decembrie 2017, 19:02

Profesoara de sport diagnosticată cu TBC predă la două școli: la cea din centrul comunei Topliceni și la o alta dintr-un sat învecinat. În ambele învață, în total, 174 de elevi. Dintre aceștia, puțin peste o sută au fost testați cu tuberculina pentru a se vedea dacă au reacție la bacteria care produce TBC. La 20 dintre ei, reacția a fost pozitivă.

Reprezentanții Direcției de Sănătate Publică au făcut câteva recomandări conducerii celor două școli.

Directorul școlii din Topliceni spune că profesoara diagnosticată cu TBC are o formă ușoară a bolii și nu sunt motive de îngrijorare.

Dintre cei 22 de profesori de la cele două școli, primară și gimnazială, 16 și-au făcut radiografii pulmonare.

O parte dintre elevii la care reacția tuberculinică a fost pozitivă nu au venit astăzi la școală.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite