Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand POLITICA COOKIES
VIDEO PRIM PLAN

Producătorii de pâine cer guvernului să reducă TVA-ul

Reprezentanţii firmelor de panificaţie se plâng că legislaţia deficitară a dus la închiderea mai multor fabrici de pâine dar şi la creşterea evaziunii fiscale în domeniu, la peste 70%. Sindicaliştii din industrie sunt pregătiţi să iasă în stradă, daca FMI va respinge reducerea TVA.

07 Martie 2013, 17:55 (actualizat 07 Martie 2013, 23:10) |
Producătorii din panificaţie vor TVA redus
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:

VIDEO
Producătorii din panificaţie vor TVA redus
Piaţa neagră a pâinii împinge spre faliment producătorii corecţi, iar fără reducerea TVA la 9% cât mai repede, întreaga industrie riscă să intre în colaps. Avetismentul vine de la producătorii din morărit şi panificaţie. Aceştia au lansat un apel către premier, prin care cer reducerea taxei pe valoare adaugată de la 1 iulie, pentru grâu, făină şi pâine.

În primele două luni ale anului, producătorii fiscalizaţi de pâine susţin că au avut pierderi record. Asta în timp ce piaţa neagră depăşeşte 70%. În aceste condiţii, producătorii cer guvernului să reducă TVA la 9% de la 1 iulie.

Piaţa pâinii din ţară este estimată la 1,5 miliarde de euro, din care 70% reprezintă piaţa neagră, a declarat preşedintele Patronatului Rompan, Aurel Popescu. În opinia sa, nivelul evaziunii este atât de ridicat din cauza TVA-ului mare.

Sindicaliştii din industrie sunt pregătiţi să iasă în stradă, daca FMI va respinge reducerea taxei.

Ministrul Agriculturii spune că Executivul va lua o decizie la mijlocul lunii viitoare „Vom decide asupra acestui proiect după ce vom avea datele pe primele trei luni, cu încasările la buget, a precizat Daniel Constantin.

Până acum, FMI nu a fost de acord cu TVA diferenţiat. Discuţia decisivă va avea loc la următoarea misiune de evaluare a fondului, în iunie.

VIDEO
Evaziune fiscală în panificaţie
Prim plan: Producătorii din panificaţie fac apel la autorităţi

„Noi, procesatorii o să dăm faliment. Toată lumea ştie că e evaziune fiscală, de la primul ministru, preşedintele ţării, guvernatorul BNR, toată lumea ştie că cea mai mare evaziune este în panificaţie, dar, totuşi, nu luăm nicio măsură”, este de părere preşedintele Rompan, Aurel Popescu, invitat la Prim Plan.

Evaziune fiscală uriaşă în panificaţie

"În momentul în care s-a introdus taxarea inversă la comerţul cu cereale, a prins foarte bine pentru bugetul de stat, le-a făcut bine comercianţilor, n-a făcut bine însă producătorilor agricoli. În momentul în care la comerţul cu cereale nu s-a mai făcut evaziune, s-a mutat toată evaziunea la brutari şi morari şi i-a băgat în faliment", explică preşedintele Rompan cum s-a ajuns în situaţia ca evaziunea fiscală în domeniul panificaţiei să fie de 300 de milioane de euro anual.


 

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN SOCIAL
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 10°C 11°C
IASI 9°C 10°C
CLUJ 10°C 9°C
CONSTANTA 12°C 14°C
CRAIOVA 6°C 9°C
BRASOV 8°C 11°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 24 Noiembrie 2017, 15:14
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 24-11-2017
Deschidere: 7778.69
Maxim: 7832.43
Mimim: 7778.69
Variatie: 0.17%
SNP
0.29
0.17%
TLV
2.17
0.7%
FP
0.83
0%
BRD
12.96
0.31%
SNG
32.20
0.16%
SFG
33.50
0%
SIF5
2.15
0.23%
SIF4
0.97
1.03%
SIF2
1.35
0.3%
SIF3
0.25
0.61%
ARHIVĂ ȘTIRI