Producţia de autoturisme s-a majorat cu aproape 28% în România, în primele zece luni

15 noiembrie 2022, 09:17

Conform statisticii, la nivelul lunii octombrie 2022, au fost produse, în România, 43.452 de autoturisme, dintre care 28.941 de unităţi la Uzina Dacia de la Mioveni, iar 14.511 unităţi la Uzina Ford de la Craiova.

Raportat la perioada ianuarie – octombrie, producţia de autoturisme a atins, la nivel naţional, un volum de 425.423 de unităţi, respectiv 258.569 modele Dacia şi 166.404 modele Ford, în creştere cu 27,7% faţă de perioada similară din 2021, când au fost consemnate 333.179 de exemplare.

În comparaţie cu aceeaşi perioadă din 2020, creşterea producţiei auto naţionale indică un salt de 19,35%, în timp ce, faţă de primele zece luni din 2019, majorarea este de 4,3%.

ACAROM este membru asociat al Asociaţiei Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA).

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă

Ciolacu: Din acest moment, guvernul și premierul vor folosi un singur brand – Dacia

Mașinile vândute în UE vor avea o „cutie neagră”, din iulie