Produc legume proaspete în țara lor. Povestea unei familii care a revenit acasă și a investit banii câștigați în străinătate într-o mică afacere în agricultură

După mai bine de zece ani de muncă în afara țării, o familie dintr-un sat din Mehedinți a revenit acasă și a investit banii câștigați într-o mică afacere în agricultură. Cei doi și-au construit solarii care anul acesta sunt pline de roșii proaspete, care ajung în piețele din apropiere. Ei au aplicat și pentru a primi cei 3.000 de euro de la stat, din Programul Tomata, bani ce stimulează sectorul legumicol.

16 Mai 2022, 12:06 (actualizat 16 Mai 2022, 13:45) Știrile TVR |

Soții Vasile au lucrat 11 ani în Franța, dar într-o zi au decis să revină acasă. Și pentru că lucraseră mult timp în agricultură, s-au gândit că soluția cea mai bună ar fi să facă ceea ce știu cel mai bine, adică agricultură. Astfel au ajuns să producă legume, în solarii, iar anul acesta au construit o centrală termică, o investiție care i-a ajutat foarte mult în perioadele friguroase.

Printre legumele pe care le duc zilnic în piețe sunt și tomatele. Anul acesta, investiția în centrala termică i-a ajutat să obțină recolte timpurii, în comparație cu alți legumicultori din Mehedinți. Pentru că au avut încălzire, tomatele s-au copt deja, așa că fermierii vor putea solicita subvenția de la stat. Despre care spun că e foarte utilă.

Deocamdată, legumicultorul din satul Viașu este singurul din Mehedinți care a adus roșii coapte la piață. Dar vor urma și cultivatori în următoarea perioadă, spun reprezentanții Direcției Agricole.

Pentru cea de-a doua tranșă a programului de stimulare a cultivatorilor de legume, Ministerul Agriculturii va acorda în toamnă o subvenție de 1000 de euro, atunci putând fi cultivate și alte legume, cum sunt castraveții sau ardeiul.

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 27°C 30°C
IASI 24°C 26°C
CLUJ 18°C 21°C
CONSTANTA 27°C 26°C
CRAIOVA 25°C 26°C
BRASOV 21°C 24°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI