Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand Politica de cookies Vezi și Politica de Confidenţialitate care face referire la modul în care colectăm, folosim şi partajăm datele dumneavoastră pentru a va oferi serviciile TVR precum şi modul în care folosim platformele sociale.

UPDATE Adina Florea, admisă pentru funcţia de procuror în cadrul Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţiei

Adina Florea, propusă de ministrul Justiţiei pentru şefia DNA, a fost admisă de comisia CSM pentru postul de procuror pe funcţie de execuţie în cadrul Secţiei de investigare a infracţiunilor din justiţie, transmite News.ro. Procurorul-şef al noii Secţii este Florena Sterschi, de la Parchetul General. Ceilalţi trei candidaţi pe această funcţie au fost respinşi.

19 Octombrie 2018, 09:29 (actualizat 19 Octombrie 2018, 20:23) |
Adina Florea vrea să ancheteze magistrați
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:

ACTUALIZARE Potrivit rezultatelor făcute publice de Consiliul Suprem al Magistraturii, Adina Florea, care a fost propusă de ministrul Justiţiei pentru funcţia de procuror-şef al DNA, dar cu aviz negativ de la CSM, a fost admisă de comisia de concurs pentru postul de procuror pe funcţie de execuţie în cadrul Secţiei de investigare a infracţiunilor din justiţie.

Procurorul-şef al noi secţii va fi Florena Esther Sterschi, de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Pentru postul de procuror-şef au mai candidat şi Ioan Viorel Cerbu, de la DIICOT, Elena Iordache, de la Parchetul General şi Iuliana Magdalena Olteanu, de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 6, care au fost respinşi. Cea din urmă a fost, însă, admisă pentru postul de procuror pe funcţie de execuţie.

Ceilalţi candidaţi, respectiv Codruţa Simina Chindea şi Sorin Eugen Iaşiovschi, au fost şi ei admişi pe posturile de procuror pe funcţie de excuţie.

Procurorii au susţiniut vineri interviul pentru funcţii în cadrul Secţiei de investigare a magistraţilor.

Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a avizat în 11 octombrie desfiinţarea Serviciului de combatere a corupţiei din cadrul Secţiei de combatere a corupţiei a Direcţiei Naţionale Anticorupţie, atribuţiile serviciului urmând să fie preluate de Secţia de investigare a infracţiunilor din Justiţie, înfiinţată în Ministerul Public şi care ar urma să devină operaţională la sfârşitul lunii octombrie.

ACTUALIZARE Opt candidaţi înscrişi la selecţia pentru funcţia de procuror-şef al Secţiei de investigare a magistraţilor şi pentru ocuparea unor posturi de procurori în cadrul acestei secţii  au susținut vineri interviurile în faţa unei comisii din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).

Adina Florea a declarat vineri că, dacă va fi numită în acelaşi timp procuror şef la DNA şi procuror la Secţia de investigare a magistraţilor, va alege să meargă la DNA.

La ieşirea din CSM, Adina Florea a fost întrebată de jurnalişti ce va face dacă va fi numită în acelaşi timp în cele două funcţii.

"Sunt foarte decisă. Dacă mă numeşte domnul preşedinte, o să merg la DNA. Nu este o variantă de rezervă (procuror la Secţia de investigare a magistraţilor, n.r.)", a spus Adina Florea.

De altfel, ea a declarat în timpul interviului la CSM că nu există o legătură între cele două candidaturi.

"Candidatura mea pentru demnitatea de procuror şef al DNA rămâne. Sunt în cursul unei proceduri. Cred în această candidatură. Mi-am depus-o pentru că am credinţa că pot să aduc un plus la DNA, să-şi aducă la îndeplinire obiectivele pe care le are în lupta împotriva corupţiei, dar candidatura pe care mi-am depus-o pentru această funcţie (DNA, n.r.) nu are nicio legătură cu candidatura pentru această Secţie. Această candidatură este de procuror de execuţie, ceea ce înseamnă că îmi doresc să instrumentez dosare, aşa cum am făcut la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa şi aşa cum fac acum la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa. Prin urmare, nu pot fi confundate cele două candidaturi", a spus Adina Florea, potrivit Agerpres.

ACTUALIZARE Adina Florea a susținut interviul în jurul orei 11.  Și-a prezentat proiectul și a răspuns întrebărilor membrilor CSM.

____________________________

Procurorul propus de ministrul Justiției pentru șefia DNA vizează un post în cadrul viitoarei secţii de investigare a magistraţilor.

Adina Florea, împreună cu alți candidați, susţin vineri interviurile în faţa unei comisii din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).

Potrivit CSM, pentru funcţia de procuror-şef al secţiei şi-au depus candidatura procurorii Ioan Viorel Cerbu, Elena Iordache, Iuliana Magdalena Olteanu, Florina Piloş şi Florena Esther Sterschi.

Pentru funcţia de procuror în cadrul acestei secţii candidează: Codruţa Simona Chindea, Adina Florea şi Sorin Eugen Iaşinovschi.

Adina Florea este şi propunerea ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, la şefia Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

 

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 10°C 5°C
IASI 6°C 3°C
CLUJ 10°C 7°C
CONSTANTA 8°C 3°C
CRAIOVA 14°C 7°C
BRASOV 6°C 5°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 15 Noiembrie 2018, 07:00
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 14-11-2018
Deschidere: 8670.05
Maxim: 8670.05
Mimim: 8545
Variatie: -1.38%
SNG
35.10
0.43%
TLV
2.36
0.42%
SNP
0.37
4.15%
FP
0.94
0%
SNN
8.46
0.6%
TGN
356.00
3.54%
SIF2
1.30
0.46%
BRD
13.28
0.75%
EL
10.74
1.47%
IARV
7.74
0%
ARHIVĂ ȘTIRI