Procuroarea care a ridicat fetiţa de la Baia de Aramă rămâne în funcţie. Maria Pițurcă este urmărită penal pentru purtare abuzivă

Procuroarea acuzată că a bruscat-o pe fetița din Baia de Aramă este urmărită penal pentru purtare abuzivă. Maria Pițurcă nu va fi însă suspendată din magistratură pe perioada anchetei.

11 Iulie 2019, 14:24 (actualizat 11 Iulie 2019, 14:36) |
Maria Pițurcă își păstrează funcția
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:

Secţia pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii a respins, joi, cererea de suspendare din funcţie a procuroarei Maria Piţurcă, magistratul care a ridicat fetiţa din Baia de Aramă în cadrul unei proceduri de adopţie internaţională, potrivit ordinii de zi soluţionate a Secţiei pentru procurori.

Magistraţii Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie au citat-o joi pe Piţurcă pentru a-i aduce la cunoştinţă că este cercetată pentru purtare abuzivă, referitor la modalitatea în care a preluat fetiţa de la asistenta maternală care o avea în grijă.

Pe 21 iunie, procuroarea Maria Piţurcă s-a prezentat însoţită de poliţişti la locuinţa asistentului maternal din Baia de Aramă, pentru a o lua pe fetiţă.

În imaginile înregistrate de soţul femeii, Sorina plânge şi se zbate pentru a rămâne alături de asistenta maternală, căreia îi spune 'mama'. În imagini apare şi procurorul Maria Piţurcă, ce pare să o bruscheze pe fetiţă.

Ulterior, Maria Piţurcă a declarat, într-o conferinţă de presă, că minora era agitată, iar ea a reuşit să o ia în braţe şi să o predea tatălui adoptiv.

Iniţial, procurorii de la Secţia de investigare a infracţiunilor din Justiţie au deschis în acest caz o anchetă pentru săvârşirea unor infracţiuni de abuz în serviciu, fapte în legătură cu judecarea dosarului având ca obiect cererea de adopţie internaţională a fetiţei, dar şi modul în care Maria Piţurcă a efectuat percheziţia la locuinţa asistentului maternal.

Pe 2 iulie, Inspecţia Judiciară a solicitat Secţiei pentru procurori în materie disciplinară din cadrul CSM suspendarea din funcţie a procuroarei.

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 6°C 8°C
IASI 0°C 3°C
CLUJ 2°C 6°C
CONSTANTA 8°C 12°C
CRAIOVA 7°C 7°C
BRASOV 3°C 7°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
TVR65
ARHIVĂ ȘTIRI