Proclamația Custodelui Coroanei: În eforturile pentru dezvoltarea și consolidarea țării, voi avea ca model exemplul Părintelui nostru

6 decembrie 2017, 19:07

„În eforturile pentru dezvoltarea și consolidarea țării, voi avea ca model exemplul părintelui nostru și convingerea lui în destinul poporului român.

Aduc adâncă recunoștință celor 4 generații anterioare ale familiei mele care au creat legătura între țară și Casa Regală. 150 de ani care i-au adus României instituții moderne, dezvoltare, consolidare și deschidere către lume.

În lunga sa viață, al patrulea Rege al României a găsit sprijin în credință, în speranță și în răbdare. În toate împrejurările el a răspuns cu dreptate și, când a fost posibil, cu iertare.

Sunt sigură că în viitor românii vor rămâne iubitori de Coroană, uniți în conștiință și acțiune pentru propășirea națională, în contextul Uniunii Europene și al Alianței Nord-Atlantice.

Cu emoție și onoare, cu simț al datoriei, ca bună româncă și custode al Coroanei, îmi închin viața și munca națiunii noastre și românilor de pe tot pământul.

Așa să ne-ajute Dumnezeu”.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite