Procentul de analfabeți funcțional este în România de două ori mai mare decât media europeană

23 noiembrie 2017, 11:34

La Iași, cadre didactice și experți în educație au încercat să dea exemple de bune practici și să vină cu soluții.

Aproximativ 500 de profesori din 30 de școli din regiunea de nord est au făcut parte din primul program Citesc pentru a învăța, care vine în sprijinul profesorilor care se lovesc de analfabetismul funcțional.

În proiect au fost testați aproximativ 2500 de elevi, care au primit teste de limba română, matematică și științe ale naturii.

În Polonia, analfabetismul funcțional a fost redus de la 22 la 14% în 15 ani. La noi, a crescut.

42% dintre tinerii din România sunt analfabeți funcțional, iar media europeană este de 20%. Cifrele îi alarmează pe experții în educație, care spun că este nevoie de multi ani pentru a ajunge la un nivel decent.

Avem nevoie de profesori formați și obișnuiți să dezvolte partea analitică și gândirea critică a elevilor.

Există diferențe importante între competențele de înțelegere a unui text și cele de vocabular, există diferențe între clase, școli, județe sau discipline.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite