Procedura de achiziție a incubatoarelor promise de Ministerul Sănătății s-a blocat. Între timp, ONG-urile fac donații de aparatură medicală performantă

9 aprilie 2019, 18:29

Silvia a simţit pe pielea ei ce înseamnă un număr insuficient de incubatoare. La începutul lunii martie, mai multe spitale din Bucureşti au refuzat să o primească, deși era în travaliu, pentru că nu aveau locuri libere. Silva a reușit în cele de urmă să aducă pe lume un prematur de doar 33 de săptămâni, la Spitalul Pantelimon.

Se întâmplă asta din cauza lipsei de dotări. Ministerul Sănătăţii a promis în vara anului trecut că va cumpăra mai multe incubatoare, dar proiectul s-a încâlcit în licitaţii.

Acolo unde statul se mişcă greu, ONG-urile demonstrează că se poate. Salvaţi Copiii, spre exemplu, se implică de opt ani în reducerea mortalităţii infantile şi donează echipamente medicale.

La Spitalul de Urgenţă Sf. Pantelimon din Capitală, Salvaţi Copiii a donat recent aparatură medicală în valoare de 300.000 de lei, printre care un incubator, o masă de resuscitare şi o lampă de fototerapie.

În 2018, aici, au venit pe lume aproape 1.240 de copii. 250 s-au născut prematur, ceea ce ridică rata prematurităţii în această instituţie medicală la 20%.

În România, 20.000 de copii se nasc anual înainte de termen. 1.300 dintre ei mor înainte să împlinească un an. Din cauza condiţiilor, dar şi din cauza complicaţiilor.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă