O Curte de Apel din Statele Unite menţine suspendarea ordinului prezidenţial privind restricţiile de intrare pe teritoriul american pentru cetăţeni din şapte ţări cu populaţie majoritar musulmană. Câteva state americane au contestat în instanţă decretul Casei Albe şi nu îl aplică. Administraţia Trump subliniază că nu este vorba de o interdicţie totală, ci doar de o suspendare timp de trei luni, până când regimul de imigraţie ar fi reformat.
Criticile la adresa lui Donald Trump sunt însă din ce în ce mai vocale, chiar din propria tabără. Mai ales după ce una din cele mai apropiate consiliere ale sale, într-un interviu, a recomandat pe faţă publicului să cumpere produsele fiicei celei mari a preşdintelui, Ivanka.
Adversarii se folosesc de ea, care a luptat pentru drepturile femeii, ca să ajungă la preşedinte. Dar cred că oamenii văd dincolo de asta. Mergeţi să cumpăraţi din colecţiile Ivankăi. Eu urăsc cumpărăturile, dar o să achiziţionez câte ceva din obiectele ei azi, a declarat Kellyanne Conway.
Îndemn pe care Kellyanne Conway l-a mai repetat. Este cea mai apropiată consilieră a lui Donald Trump şi cea care, cu totală convingere, îi explică postările controversate. A fost cazul şi de data aceasta, după ce preşedintele a criticat faptul că lanţul de magazine Nordstrom a renunţat la produsele fiicei sale. Dar legile federale îi interzic preşedintelui, fireşte, să promoveze orice produs sau companie.
Congresul ia în calcul acţiuni disciplinare împotriva Casei Albe. Cât despre consilieră, ea nu ar fi greşit cu nimic.
Cu Kellyanne s-a discutat, atât vă pot spune. S-a vorbit cu ea pe această temă şi gata, a spus Sean Spicer, purtătorul de cuvânt al Casei Albe.
Retailerul Nordstrom a argumentat că renunţă la colecţia Ivankăi Trump din cauză că încă de la finalul anului trecut a devenit neprofitabilă, dinainte ca tatăl ei să ajungă preşedinte. Compania mai precizează că a informat-o pe Ivanka de acest lucru din ianuarie şi că la fiecare început de an îşi revizuieşte colecţiile.