Probleme mari pe piața lactatelor: Producătorii sărăcesc, deși laptele este mai scump

Laptele și produsele din lapte sunt tot mai scumpe, în timp ce fermierii abia își acoperă cheltuielile de producție. O situație la care s-a ajuns din cauza creșterii prețului la furaje, dar și a contractelor mai avantajoase pe care procesatorii le obțin pe piață Uniunii Europeane.

07 Februarie 2023, 19:21 (actualizat 07 Februarie 2023, 19:35) Știrile TVR |

Prețul laptelui și al produselor lactate crește de la o luna la altă. Într-un singur an, scumpirea a fost de aproape 50 la sută la unt și de peste 30 la sută la brânză. ( cartoane deacu). Totuși pentru fermieri situația este din ce în ce mai grea. Prețul pentru un litru de lapte la producător abia acoperă costurile.

”Până și mâna de lucru s-a scumpit. Sunt foarte multe, scumpirile s-au ținut lanț, ba mai mult și produsele. Produsul îl facem aici și ajunge la raft poate cu preț dublu”, susține Tănase Tibrean, fermier, com. Stremţ, jud. Alba.

Printre cele mai mari cheltuieli ale fermierilor sunt cele cu furajele. Din cauza secetei, animalele au fost hrănite astfel inclusiv în timpul verii pentru că vegetația pe pășuni a fost aproape inexistentă. Tot lipsa precipitațiilor a redus drastic producția de cereale de siloz.

Dacă în anul 2021 produceam tona de porumb siloz cu 180- 250 de RON, acum fermierii noștri au silozul înregistrat în contabilitate probabil între 350 și 550 de RON pe tonă. Vorbim de județe și fermieri care au produs doar 5-7 tone , când aveau 50-60 de tone”, spune Ionuț Lupu, director, Asociaţia Crescătorilor de Vaci HolsteinRo.

Prețul cu care fermierii vând laptele ar putea scădea și mai mult. Și asta pentru că unii procesatori încearcă să aducă lapte mai ieftin din afară.

A început să apară o altă problemă. Nu doar tendința aceasta de a negocia reducerea valorii oferite pe litrul de lapte, se pune problema, în momentul de față,  dacă mai există interes sau nu față de laptele tău”, a mai declarat Ionuț Lupu, la emisiunea ”Banii, Azi”, de la TVR INFO.

În magazine însă, prețurile sunt tot mai mari. Iar clienții, mai puțini. În decembrie, încasările din comerțul cu alimente, băuturi și tutun au fost mai scăzute decât în perioada similară din 2021, arată datele Instititului Național de Statistică.

Sunt mai multe turbulențe în sectorul lactate, însă în ceea ce privește prezența producătorilor locali aș spune că în continuare rețelele comerciale ale marilor magazine încearcă să mențină colaborarea cu aceștia într-o formă cât mai sustenabilă”, spune și George Bădescu, director executiv, Asociaţia Marilor Reţele Comerciale.

Ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, spune că guvernul lucrează la un program de susținere a producătorilor români. Este vorba de o finanţare de peste un miliard euro în special pentru partea de procesare hrană - de la procesarea cărnii de porc, la cea de pui, dar şi lactate, astfel încât producătorii să poată beneficia de costuri de producţie cât mai reduse.

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 19°C 16°C
IASI 12°C 13°C
CLUJ 12°C 8°C
CONSTANTA 15°C 13°C
CRAIOVA 17°C 14°C
BRASOV 13°C 12°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI