Problema manualelor pentru elevi a ajuns pe masa Guvernului. Premierul Mihai Tudose i-a cerut ministrului Educației, Liviu Pop, să găsească soluții până la începutul anului școlar.
Licitația este în desfășurare, a spus ministrul Educației, Liviu Pop, în debutul ședinței de Guvern. El a mai precizat că este o prioritate zero a mandatului său să găsească o soluție ca problema manualelor să nu mai existe la începutul fiecărui an școlar.
La începutul lunii august va avea loc o nouă dezbatare publică și atunci se va hotărî ce manual va merge către fiecare profesor, a transmis corespondentul TVR Ionuț Gheorghe de la Palatul Victoria.