Proba scrisă la titularizare, o probă cu bătăi de cap. De la “Am făcut decât 2 subiecte din 3” la “Foarte ușor dacă ai învățat”

12 iulie 2017, 10:24

Aproape 28 de mii de dascăli au susținut proba scrisă a examenului de titularizare. Unii dintre ei au fost la a patra sau chiar la a cincia încercare de a deveni profesori.

Dascălii au avut la dispoziție 4 ore pentru a rezolva subiectele. Potrivit unor candidați subiectele au fost grele. Pentru posturile de educatori sunt cinci candidați pe loc, iar pentru cele de învățători, 4 candidați pe loc.

Rezultatele vor fi afișate pe 18 iulie. Pentru a fi angajați pe perioadă nedeterminată candidații trebuie să obținî minim nota 7.

Potrivit unui comunicat al MEN, dintre aceștia, 3.904 candidați sunt absolvenți de învățământ superior, școli postliceale și licee pedagogice din promoția curentă.

La nivel național sunt disponibile 4.930 de posturi didactice/catedre vacante pentru angajare pe perioadă nedeterminată (titularizabile), cu 508 mai multe decât anul trecut (4.422). Dintre acestea, 2.861 sunt în mediul urban și 1.691 în mediul rural.

În Capitală, 2.578 de candidați vor participa la proba scrisă a concursului de titularizare.

Cele mai multe posturi vacante pentru angajare pe perioadă nedeterminată vizează următoarele discipline/specializări: educatori/profesori pentru învățământ preșcolar în limba română (1.198), învățători/profesori pentru învățământ primar în limba română (1.089), muzică instrumentală (274) și educație fizică și sport (236). Cei mai mulți candidați înscriși sunt la: limba și literatura română/pedagogia preșcolară și metodica desfășurării activităților instructiv-educative în grădinița de copii (5.002), limba și literatură română/elemente de pedagogie școlară și elemente de didactică generală aplicate disciplinelor din învățământul primar (3.755), limba și literatura română (2.495), educație fizică și sport (2.378) și limba și literatură engleză (1.754).

Pentru angajare pe perioadă determinată (suplinire) au fost publicate 58.486 de posturi didactice/catedre vacante și rezervate (31.782 în mediul urban și 26.704 în mediul rural). În 2016 au fost disponibile 45.570 de posturi.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite