Prizonieri în propriile mașini. O viitură a surprins mai mulți oameni, în zona Polovragi. Salvamontiștii i-au recuperat în siguranță

7 august 2017, 16:01

Râul Olteț a ieşit din matcă, iar viitura a acoperit drumul. Turiştii şi oamenii plecaţi în zori la cules de ciuperci au rămas izolaţi. În total, peste 50 de persoane, inclusiv cu maşini.

Salvamontiștii i-au ajutat pe oameni să ajungă la liman.

Unii acuzau hipotermie, dar acum sunt în afara oricărui pericol.

Acum se caută soluții pentru refacerea drumului deteriorat de viitură. Asta pentru a se putea scoate și mașinile rămase blocate.

În continuare, în zona montană şi submontană a judeţului Gorj se anunţă precipitaţii şi e posibil să se formeze şi alte viituri.

Foarte mulţi turişti merg, an de an, la Polovragi, acolo fiind cel mai vizitat obiectiv turistic din Gorj: Peştera Polovragi.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă