Prioritățile Franței pentru președinția UE. „Putem aborda simultan reforma spațiului Schengen și extinderea lui”

10 decembrie 2021, 22:08

Pentru Franța, Președinția Consiliului UE este un proiect esențial, prin care vrea să își reafirme influența și relevanța în plan internațional.

O prioritate crucială este „înverzirea” economiei europene – reglementări prin care industria să devină mai puțin poluantă, dar și mai competitivă extern prin progrese în domeniile bateriilor, semiconductorilor, hidrogenului şi sănătăţii.

În condițiile unei chestiuni din ce în ce mai nevralgice a migrației, președintele Macron vrea o Europă puternică și suverană și propune reformarea spațiului Schengen și a liberei circulații, domeniu pentru care România militează de multă vreme.

Laurence Auer, Ambasadorul Franței în România: „Din punctul de vedere al Franței, putem aborda simultan reforma spațiului Schengen și extinderea lui„.

Asta presupune însă nu doar normele interne, ci și asigurarea frontierelor externe ale UE. La acest capitol stăm bine demult. Impedimentele sunt însă la nivel politic european.

Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene a fost deţinută prima oară de România în 2019. Pentru Franţa, este cel de-al 13-lea mandat în acest sens şi survine într-un context intern foarte complicat – în primăvară vor avea loc alegeri prezidenţiale în Hexagon.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite