Prinţul Charles a vorbit despre "dezolanta" sa infectare cu noul coronavirus: Structurile normale ale vieţii noastre sunt dintr-o dată eliminate

Prinţul Charles al Marii Britanii a vorbit despre "dezolanta" sa infectare cu noul coronavirus într-un mesaj video difuzat miercuri, la două zile după ce a încheiat perioada de autoizolare, notează dpa.

01 Aprilie 2020, 18:34 (actualizat 01 Aprilie 2020, 18:54) |
Prințul Charles despre coronavirus / FOTO: YouTube, Royal Family

Moştenitorul tronului britanic, în vârstă de 71 de ani, a dezvăluit că se simte norocos că a avut doar "simptome relativ uşoare" ale bolii. A fost prima sa declaraţie publică după ce Familia Regală a Marii Britanii a confirmat săptămâna trecută că fiul cel mare al Reginei Elisabeta a II-a a fost testat pozitiv cu COVID-19.

"Acum mă aflu de cealaltă parte a baricadei reprezentate de această boală, dar tot într-o stare de distanţare socială şi izolare generală", a declarat prinţul Charles în mesajul video, filmat în reşedinţa sa din Scoţia, unde îşi petrece perioada de autoizolare.

"Aşa cum am învăţat cu toţii, aceasta este o experienţă ciudată, frustrantă şi dezolantă, când prezenţa familiei şi a prietenilor nu mai este posibilă, iar structurile normale ale vieţii noastre sunt dintr-o dată eliminate", a adăugat el.

"Într-o perioadă fără precedent şi atât de îngrijorătoare din vieţile tuturor, eu şi soţia mea ne gândim mai ales la aceia care şi-au pierdut rudele în aceste circumstanţe foarte dificile şi speciale şi la aceia care sunt afectaţi de boală, izolare şi singurătate", a continuat prinţul Charles în acelaşi mesaj video.

Biroul de presă de la Clarence House, reşedinţa sa regală din Londra, a anunţat luni că prinţul Charles a încheiat perioada de autoizolare.

Clarence House a anunţat pe 25 martie că prinţul Charles a fost testat pozitiv cu COVID-19, însă nu a precizat momentul în care fiul cel mare al reginei Elisabeta a II-a a prezentat primele simptome ale bolii.

"Nu se poate stabili de la cine a luat virusul Prinţul Charles, având în vedere numeroasele întâlniri pe care le-a avut pentru a-şi duce la îndeplinire îndatoririle sale publice în ultimele săptămâni", a precizat în acel moment biroul de presă de la Clarence House într-un comunicat.

(sursa: Agerpres)

*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN CORONAVIRUS
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 9°C 5°C
IASI 7°C 1°C
CLUJ 1°C -2°C
CONSTANTA 7°C 4°C
CRAIOVA 8°C 2°C
BRASOV 3°C -2°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
TVR65
ARHIVĂ ȘTIRI