Prințul Edward, fratele regelui Charles al III-lea al Marii Britanii, este în vizită la Cluj Napoca, unde participă la evenimente dedicate tinerilor

11 octombrie 2022, 13:23

Prințul Edward ia parte la Forumul Asociațiilor Internaționale Duke of Edinburgh International Award, eveniment care are loc în perioada 11 – 14 octombrie.

Alături de fratele regelui Marii Britanii și-au mai anunțat prezența la Cluj și Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei, și principele Radu al României.

Tema evenimentului este sprijinirea potențialului tinerilor.

Joi, fratele regelui Marii Britanii, va vizita Academia de Fotbal Viitorul Cluj, unde se va se întâlni cu tinerii care depun eforturi în vederea obținerii premiului The Duke of Edinburgh. Și va asista la antrenamentele tinerilor sportivi.

La finalul săptămânii, la Universitatea Babeș-Bolyai, prințul Edward va lua parte la o ceremonie la care vor fi premiați peste 70 de tineri.

Prințul Edward, în vârstă de 58 de ani, este cel mai mic dintre copiii Reginei Elisabeta a II-a, după Regele Charles al III-lea, prințesa Anne și prințul Andrew.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite