Prințul Charles a vizitat Hospice Casa Speranței, unde copiii i-au dăruit ouă colorate. Fundația împlinește 25 de ani

31 martie 2017, 16:41

„Aflat în vizită oficială în România, moștenitorul Coroanei Britanice a dorit să își arate susținerea față de cauza Hospice, cunoscându-i personal pe copiii și adulții care beneficiază de serviciile gratuite de îngrijire paliativă oferite de fundație. Întâlnirea a creat premisele unor discuții detaliate între autoritățile române și promotorii îngrijirii paliative în România, legate de nevoia uriașă de servicii de acest tip pe care o resimt în continuare, în România, copiii și adulții diagnosticați cu boli incurabile”, se arată într-un comunicat de presă remis de Hospice Casa Speranței și citat de Agerpres.

(w500) Prințul C

Odată cu vizita Prințului de Wales la centrul fundației din București, organizația a lansat Campania Hospice 25.

Potrivit Agerpres, Ajuns la recepția unității cu paturi destinată adulților, prințul Charles a dat mâna cu personalul și a dorit să știe câte asistente lucrează la secția respectivă. Ulterior, a intrat în două saloane și a discutat cu pacienții despre condițiile din centru.

(w500) Prințul C

La etajul trei, care găzduiește secția Pediatrie, psihologul și coordonatorul centrului de zi i-a explicat Alteței Sale Regale că beneficiarii au activități recreative și l-a invitat să li se alăture. Prințul s-a așezat pe un scaun, alături de Maria, o fetiță care i-a întins mâna. Prințul i-a strâns mâna la rândul său.  „Dacă sunteți prințul Charles, să știți că pe astea le-am făcut pentru dumneavoastră. (…) Nu sunt așa cum mă așteptam, dar sunt frumoase. Vreau să vi le dau dumneavoastră”, a spus fetița, arătând spre cinci ouă colorate.  Prințul i-a mulțumit, iar fetița i-a răspuns că știe „doar câteva cuvinte în limba engleză” și s-a grăbit să îi demonstreze, numărând până la doisprezece. Apoi adăugat: „Milk” (lapte — n.r) și cam atât. Și „book” (carte — n.r.)”.

(w500) Prințul C

Prințul Charles a întrebat-o dacă poate să numere și în limba română, iar fetița a răspuns afirmativ.

Un băiețel de șase ani i-a întins o felicitare de Paște prințului, care a mulțumit.

„Apropo de asta, am împlinit 11 ani”, a intervenit Maria.

„Eleven? (11 — n.r.)”, a întrebat prințul.

Apoi, Alteța Sa Regală a întins mâna spre un ou alb aflat pe masă, care aștepta să fie decorat.  „Aaa, era al tău?” a întrebat Prințul, remarcând reacția unuia dintre copii.

Ulterior, Prințul de Wales a participat la ceremonia de tăiere a unui tort, cu ocazia aniversării a 25 de ani de activitate Casa Speranței în România.

(w500) HOSPICE CA

Hospice Casa Speranței a introdus conceptul de îngrijire paliativă în România. Hospice reprezintă cea mai mare fundație din țară care oferă gratuit servicii specializate de acest tip și liderul îngrijirii paliative. Organizația dispune de două centre cu servicii integrate, în Brașov și București, și echipe mobile în Făgăraș și Zărnești, pentru îngrijirea persoanelor diagnosticate cu boli incurabile. Aceasta a dezvoltat servicii complete de îngrijire paliativă, care sunt oferite în centre de zi, ambulatorii și unități proprii pentru internare, la domiciliul pacienților și în spitalele partenere. În cei 25 de ani de existență a adus alinare și speranță pentru peste 20.000 de copii și adulți cu boli incurabile.

(w500) Prințul C

Fundația Hospice Casa Speranței din România este membră a familiei Hospices of Hope din UK.  Și-a început activitatea în 1992, cu o mică echipă, la Brașov. În timp, echipa fundației s-a mărit, iar organizația a inaugurat, tot la Brașov, în 2002, primul centru cu servicii integrate de acest tip din țară. Peste 12 ani a înființat un centru similar, mult mai încăpător, la București. Următorul proiect al fundației este deschiderea în acest an a celui de-al treilea centru de tip hospice la Adunații-Copăceni, lângă București. Centrul socio-medical va fi dedicat copiilor cu boli cu prognostic limitat de viață și familiilor acestora.

Tot azi, prinţul Charles a vizitat, la pas, Centrul Vechi al Capitalei. Directorul Muzeului oraşului Bucureşti i-a fost ghid timp de o oră. Moştenitorul Coroanei britanice a intrat în Hanul lui Manuc, o construcţie din 1806 retrocedată unei vechi familii româneşti şi care e monument istoric. Prinţul Charles a mai vizitat Curtea Veche, bisericile Sfântul Anton şi Stavropoleos, după care a mers la Teatrul Naţional. A urmărit un spectacol scurt şi a vizitat atelierele.

Înaltul oaspete britanic a fost întâmpinat la Teatrul Național de directorul TNB, Ion Caramitru, și de directorul British Council România, Nigel Bellingham.

Vizita oficială a Prințului Charles în România a început miercuri, când Alteța Sa Regală a depus o coroană de flori la Mormântul Ostașului Necunoscut din Parcul Carol I.

Tot miercuri, Prințul de Wales a fost primit, la Palatul Cotroceni, de președintele Klaus Iohannis, care l-a decorat cu Ordinul Național „Steaua României” în Grad de Mare Cruce, în semn de „prețuire pentru activitatea în România și pentru promovarea imaginii acesteia în lume”.

În cea de-a doua zi, joi, Prințul Charles a vizitat Muzeul Satului ”Dimitrie Gusti”, centrele Fundației FARA, Delta Văcărești, Patriarhia Română și s-a întâlnit cu premierul Sorin Grindeanu.

De asemenea, Prințul Charles a fost primit de Principesa Moștenitoare Margareta și Principele Radu la Palatul Elisabeta și a participat la o recepție oferită de Ambasada Regatului Unit. Altețele lor Regale au avut o întrevedere în Salonul Alb al Palatului Elisabeta, de unde TVR a transmis imagini în exclusivitate.  Au băut împreună un ceai englezesc şi au stat de vorbă aproape o oră.

Printre obiectivele vizitei moștenitorului Coroanei Britanice se află promovarea și celebrarea relațiilor bilaterale cu România, inclusiv a campaniei #BritainInRomania, promovarea activității Fundației Prințul de Wales România și a altor organizații active în țara noastră, aflate sub patronajul acestuia. De asemenea, promovarea organizațiilor dedicate conservării mediului înconjurător, din zona urbană și rurală, precum și evidențierea sprijinului pe care îl oferă Regatul Unit în acest sens, este un obiectiv al vizitei.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite