Încă 30 de paturi de terapie intensivă sunt disponibile de astăzi la spitalul Monza din București pentru bolnavii de COVID-19, plus alte 30 pentru cazurile intermediare. În acest fel, pacienții intubați care până acum erau ținuți în secțiile de primiri urgențe ale spitalelor din București vor putea fi mutați.
"În cursul zile de astăzi va începe să primească pacienți COVID cu 30 de locuri pentru terapie intensivă și încă 30 de locuri pentru cazuri intermediare, din 30 de locuri 20 fiind conectate la sursă de oxigen", a declarat premierul Ludovic Orban.
La rândul său, ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a subliniat că vor fi aduși aici pacienți intubați care sunt în unitățile de primiri urgențe sau care se regăsesc în staționare și apoi cei pentru terapie intermediară.
"Noi credem că pentru următoarea perioadă vom descongestiona aceste unități de primiri urgențe", a mai arătat Nelu Tătaru.