Primul muzeu din România, dedicat câinilor străzii, inaugurat duminică. 4 octombrie, Ziua Internațională a Animalelor fără Stăpân

4 octombrie 2020, 14:54

Evenimentul va marca începutul unei campanii organizate de Animal Society, în parteneriat cu Vier Pfoten și Fundația Speranța. Intitulată „Mesagerii Speranței”, aceasta va avea drept obiectiv promovarea adopțiilor de câini din adăpostul Speranța, în special cu sprijinul persoanelor publice.

„Pentru noi, Ziua internațională a animalelor a fost mereu un prilej de bucurie, o ocazie de a vorbi despre importanța acestora și de a promova bunăstarea animalelor. Anul aceasta, bucuria ne este umbrită de pierderea lui Heli Dungler, un prieten drag, căruia îi datorăm enorm și care a reușit să schimbe mentalități și să salveze nenumărate animale. Am decis să deschidem, în memoria sa, primul muzeu dedicat câinilor fără stăpân. Este vorba despre prima clinică veterinară mobilă folosită vreodată în România, un autobuz adus în țară în 1999 chiar de Heli. Grație unor veterinari dedicați, peste 70.000 de animale au fost sterilizate în aproape 10 ani în această clinică, care a fost dotată cu instrumentarul original și transformată în muzeu” declară Florina Tomescu, președintele Fundației Speranța.

Heli Dungler este fondatorul organizației internaționale Vier Pfoten.

(w500) Ziua anima

Adăpostul Fundației Speranța este funcțional din 2001 și găzduiește, în prezent, 550 de câini.

4 octombrie, Ziua Internațională a Animalelor fără Stăpân

Un semnal de alarmă și un apel la compasiune, lansat la nivel mondial, față de situația în care se află sute de milioane de animale fără stăpân din întreaga lume. Târgurile şi flash mob-urile organizate cu această ocazie oferă posibilitatea adoptării unui animal.

În 2010, în Olanda, a avut loc prima Conferinţă Naţională dedicată animalelor fără stăpân, în cadrul căreia a fost iniţiată o zi specială, devenită ulterior Ziua Internaţională a Animalelor fără Stăpân. Data nu a fost aleasă întâmplător, ci la exact o jumătate de an de la aniversarea Zilei mondiale a animalelor, din 4 octombrie.

Evenimentul se desfăşoară în peste 15 ţări, din Marea Britanie până în Macedonia şi din Georgia până în Sri Lanka.

Cesar Millan, cunoscutul dresor de câini şi gazda emisiunii “Dog Whisperer” este ambasadorul acestei zile.

Într-un fel, şi eu am fost al nimănui. Ajuns în America, nu ştiam engleza, nu ştiam unde voi dormi, unde voi mânca, nu ştiam ce se va întâmpla cu mine. Ştiam că de unde vin îmi era bine, aveam o familie care mă iubea. Este înfricoşător să dormi pe stradă şi să nu şti ce-ţi rezervă ziua de măine. Dar eu am fost norocos, pentru că am putut să-mi înbunătăţesc situaţia prin educaţie. Am fost şi mai norocos pentru că oamenii au crezut în mine şi m-au ajutat să devin ce sunt acum. Situaţia a fost grea, dar cu ajutorul oamenilor am reuşit să o depăşesc.

Dar este o diferenţă între mine şi animalele fără adăpost. Eu am decis să vin în America, ştiam că nu o să fie uşor. Eu am ales.

600 de milioane de animale fără stăpân din întreaga lume nu au făcut această alegere. Au fost aruncate în stradă de stăpânii lor, născute în stradă sau pierdute.

Animalele acestea nu au creat această situaţie, doar trăiesc în ea sau după caz, mor.

Cine îmi cunoaşte filosofia, ştie că nu susţin eutanasierea animalelor din adăposturi numai pentru că sunt nedorite.

Dar o formă şi mai crudă de eutanasiere este moartea pe care o înfruntă animalele pe străzi. Mor de foam, mor bolnave sau lovite de maşini. Mor de mâna unor criminali.

(w500) Ziua Inter

Cred că mulţi privesc un animal fără stăpân ca pe o mare bătaie de cap. Dar acestea sunt ființe reale care duc vieți incredibil de brutale și dureroase. Și este în mare parte din cauza lucrurilor pe care noi, oamenii le-am făcut.

Eu am nevoie de ajutor şi sunt sigur că fiecare dintre voi aveţi nevoie de ajuto la un moment dat. Noi toţi avem nevoie. Şi în mod special aceste animale ale nimănui.”

Ajutorul poate fi oferit de fiecare dintre noi. Printre manifestările organizate pe 4 aprilie se numără acțiuni de sterilizare gratuită a animalelor fără stăpân, încurajarea adopțiilor şi găsirea de soluții împreună cu autoritățile locale.

În multe oraşe din ţară au loc, şi anul acesta, târguri şi campanii care au drept scop înbunătăţirea vieţii animalelor fără stăpân.

 

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite