Primul focar de pestă porcină africană în Bulgaria

Bulgaria a raportat, vineri, primul său focar de pestă porcină africană la şapte porci din curtea unei ferme aflate în apropierea graniţei cu România, au anunţat autorităţile bulgare, relatează Reuters, preluată de Agerpres.

01 Septembrie 2018, 10:27 (actualizat 01 Septembrie 2018, 16:18) |

Şapte animale infectate au fost depistate la o fermă din satul Tutrakantsi, situat în nord-estul Bulgariei, iar testele efectuate au confirmat prezenţa virusului, a anunţat Agenţia bulgară de Siguranţă Alimentară.

Toţi cei 23 de porci din sat vor fi sacrificaţi, iar în jurul localităţii pe o rază de trei kilometri va fi instituită o zonă de carantină.

Bulgaria a construit, luna trecută, un gard la frontiera cu România, în încercarea de a preveni trecerea mistreţilor care ar putea răspândi boala pe teritoriul său, comentează Reuters.

România a raportat, începând din luna iunie a acestui an, sute de cazuri de boală la porcii domestici.

Cazurile cele mai frecvente de pestă porcină africană din România sunt la porcii crescuţi în gospodăriile ţărăneşti sau în exploataţii mici, precum şi în câteva exploataţii mari.

Săptămâna trecută a fost raportat un focar la cea mai mare fermă de reproducerea porcilor din România, unde 140.000 de animale urmează să fie sacrificate.

Pesta porcină africană este o boală extrem de contagioasă care afectează porcii domestici şi mistreţii. Boala nu afectează şi nu se transmite la oameni.

*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI -1°C 5°C
IASI -4°C 5°C
CLUJ -4°C 0°C
CONSTANTA -1°C 6°C
CRAIOVA 2°C 8°C
BRASOV -4°C 2°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI