Primul convoi de ajutoare ONU a ajuns în nord-vestul Siriei. Șase camioane au transportat pachete cu produse de igienă și corturi

9 februarie 2023, 15:26

Transportul trebuia să ajungă înainte de cutremur, care a provocat pagube, afectând drumurile și a întrerupt temporar livrările.

Chiar și înainte de producerea cutremurului, 4,1 milioane de locuitori, majoritatea femei și copii, se bazau pe asistența umanitară pentru a supraviețui.

Bab al-Hawa este singurul punct de trecere a frontierei pe care ONU are permisiunea de a-l folosi pentru a livra ajutoare în regiune, care este controlată de o alianță jihadistă și de rebeli. Aceștia se opun guvernului președintelui Bashar al-Assad. Toate celelalte livrări trebuie să treacă prin Damasc.

Anterior, joi, trimisul special al ONU pentru Siria a declarat că regiunile afectate de cutremur din țară nu au primit „nici pe departe” suficient ajutor pentru salvarea de vieți omenești și a avertizat că asistența nu trebuie să fie „politizată”.

„Avem nevoie urgentă de ajutor prin cele mai rapide, directe și eficiente rute. Au nevoie de mai mult din absolut orice”, a declarat Geir Pedersen reporterilor la Geneva.

El a vorbit după o reuniune a grupului de lucru umanitar al ONU pentru Siria, din care fac parte Rusia și Iran, ale căror forțe au sprijinit guvernul sirian în războiul civil de 12 ani din țară, precum și Turcia, Statele Unite și Uniunea Europeană, care sprijină opoziția.

O parte din ajutoarele din Iran, Irak, Iran, Iordania, Emiratele Arabe Unite, Oman, Egipt, India și Venezuela au ajuns deja în zonele controlate de guvern din nordul Siriei, unde Ministerul Sănătății afirmă că cel puțin 1.250 de persoane au fost ucise.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite