Primii studenți voluntari au fost repartizați la spitale din întreaga țară. Mediciniștii vor lucra alături de cadrele sanitare din prima linie

Primii studenți voluntari au fost repartizați
Primii studenți voluntari au fost repartizați
24 noiembrie 2020, 22:05

În perioada următoare vor fi semnate și alte ordine de repartizare a studenţilor voluntari în mai multe unităţi sanitare din ţară.

„Cu sprijinul Consiliului Naţional al Rectorilor şi al conducerii Universităţilor şi Facultăţilor de Medicină, în ultimele şase zile de la aprobarea noii ordonanţe s-au înscris, în mod voluntar, 1.992 de studenţi, dintre care 720 au fost repartizaţi deja, în primă etapă, în 25 de judeţe”, scrie DSU, într-o postare pe Facebook.

Repartizarea are loc după ce a intrat în vigoare OUG 197/18.11.2020 referitoare la unele măsuri în domeniul asistenţei medicale pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite