Primele măsuri în vestul țării după cutremure: Locatari mutați în containere și elevi care învață online pentru că școala a fost încadrată în clasa I de risc seismic

28 februarie 2023, 21:05

Autoritățile locale din Timiș au intrat în alertă ieri, când au primit rezultatul expertizei seismice pentru clădirea Colegiului Economic „Francesco Nitti”. Specialiștii au încadrat unitatea școlară la gradul 1 de risc seismic. Așa că prefectul a cerut ca toți cei 500 de elevi să treacă la cursuri online.

Mihai Ritivoiu, prefect Timiș: Am solicitat ISJ să identifice soluții cu primăria și să găsească modalități prin care activitatea la clasă să fie relocată cât de rapid la alte ore și în alte instituții.

Adriana Pau, director Colegiul Economic „Francesco Nitti”, Timișoara: Am primit sprijin, așteptăm să fim operativi și să revenim la activitatea normală. Raportul de expertiză eu l-am primit ieri.

Primăria Timișoara are un proiect amplu de reabilitare a Colegiului Economic „Francesco Nitti”, care include supramansardarea corpului A de clădire. Însă, în lipsa unei clădiri sigure, cursurile online ar putea fi extinse pe o durată mai mare.

Ruben Lațcău, viceprimar Timișoara: Sper ca atunci când vom intra în execuție cu această școală să putem, pe perioada de execuție a lucrărilor, să funcționăm online.

Efectele cutremurelor sunt și mai vizibile în orașul Aninoasa din Hunedoara. Autoritățile au identificat 20 de imobile vechi, grav afectate de mișcările seismice, și peste 560 de oameni care ar trebui evacuați de urgență. Doar 20 dintre ei au acceptat deocamdată să se mute în containerele modulare puse la dispoziție de primărie.

Cele 20 de imobile din vechea colonie de muncă de la Aninoasa au peste 100 de ani și urmează să fie expertizate.

Călin Petru-Marian, prefect Hunedoara: În urma expertizei, vom vedea soluția tehnică: Ori se repară, ori se consolidează, ori se dărâmă.

Locatarii au păreri împărțite. Unii abia așteaptă să se mute în containere, alții nu vor să-și părăsească locuințele.

Nicolae Dunca, primar Aninoasa: Oamenii sunt reticenți pentru că nici n-au văzut condițiile.

Cele 16 containere aduse la Aninoasa provin de la spitalele din județ și au fost igienizate. Ele au fost mobilate, utilate și conectate la rețeaua de energie electrică și beneficiază de duș și o bucătărie comună. Dar pentru moment beneficiarii vor fi nevoiți să folosească grupurile sanitare ale sălii de sport din apropiere.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite