Primele măsuri de relaxare în România, după șase luni. Cele mai aşteptate: renunţarea la mască în exterior și eliminarea restricțiilor de circulaţie pe timpul nopţii

14 mai 2021, 20:49

După 6 luni în care am avut obligativitatea de a purta masca de protecție, începând de mâine putem renunța la aceasta, însă cu unele excepții. De exemplu, când ajungem în zone aglomerate cum sunt stațiile de autobuz, va trebui să o punem la loc. Tot de sâmbătă scăpăm și de restricțiile de noapte, ceea ce înseamnă că magazinele vor reveni la program normal.

Cei mai mulți oameni se bucură că scapă de mască, dar sunt și persoane care spun că o vor purta în continuare și în exterior.

Și elevii vor scăpa de mască atunci când sunt în pauze, în curtea școlii. 90 la sută dintre copii vor fi de luni în clase, după ce incidența cazurilor de covid 19 a scăzut în cele mai multe localități sub 1 la mie.

Din acest weekend vor fi permise și competițiile sportive cu spectatori, dar în limita ocupării a 25% din locuri. De la 1 iunie vor fi luate și măsuri de relaxare pentru spațiile din interior. Va crește capacitatea de cazare și cea de servire în restaurante. La nunți, botezuri și alte mese festive organizate în aer liber vor putea participa maximum 70 de persoane, iar în interior cel mult 50. Nu va mai fi însă nevoie de restricții dacă organizatorul garantează că toți participanții sunt vaccinați. Aceleași reguli se vor aplica și în sălile de sport.

Renunțarea la masca de protecție chiar de mâine, așa cum a anunțat președintele, a dat peste cap planul inițial al Guvernului. Premierul miza pe data de 1 iunie pentru adoptarea acestei măsuri, după cum a și declarat ieri, cu doar câteva ore înainte de ședința de la Cotroceni. Calendarul eliminării restricțiilor va continua însă cu alte etape, care depind în mare măsură de evoluția campaniei de vaccinare. Șeful guvernului este însă optimist și spune că el însuși se va bucura de relaxare: va merge în curând pe litoral ca să petreacă toată noaptea la Vama Veche.

Unii experți în sănătate publică atrag atenția că renunțarea la mască în exterior ar fi trebuit să țină cont de anumite criterii, ca să nu afecteze ritmul vaccinării.

După 15 mai și 1 iunie, următoarele etape de relaxare a restricțiilor vor fi la 1 iulie și 1 august. Potrivit noilor ținte de vaccinare ale autorităților, la 1 iunie ar trebui să avem 5 milioane de persoane vaccinate, iar la 1 august 7 milioane, față de 10 milioane, cât anunțase inițial Guvernul. Până acum, aproape 3 milioane 800 de mii de persoane s-au vaccinat cu cel puțin o doză.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite