Primele decese după o lună de carantină dură în Shanghai. Cel mai mare oraș din China se luptă cu cea mai gravă epidemie de COVID din țară

18 aprilie 2022, 20:43

Carantina generală e declarată deja de o lună în Shanghai, dar până acum nu au fost anunțate decese. Comunicatul oficial că încep din nou să moară oameni, în pofida tuturor măsurilor dure luate de autorități, a adăugat tensiuni la o situație devenită deja de nesuportat pentru oamenii de acolo.

Numărul de cazuri noi rămâne constant – aproape de 20.000 pe zi. Este mic în comparație cu unele orașe la nivel global, dar Shanghaiul a ajuns să se lupte acum cu cea mai gravă epidemie de COVID din China, de când coronavirusul a apărut în orașul central Wuhan, în 2019.

Cei 26 de milioane de locuitori au fost plasați în carantină dură. Sunt reguli stricte pentru părăsirea locuinței, au voie să iasă pe stradă doar angajații din sănătate, voluntarii sau personalul care face livrări la domiciliu. Pentru prezentarea la centrele de testare se dau permise speciale. Programele succesive de testare în masă pot fi gestionate mai ușor acum, datorită laboratoarelor gonflabile, instalate acum mai peste tot. Devin funcționale în mai puțin de 24 de ore și sunt capabile să manipuleze 100.000 de teste pe zi.

Dincolo de toate aceste probleme, oamenii se plâng de lipsuri mari în aprovizionarea cu hrană și bunuri de strictă necesitate. Restricțiile au redus drastic rezervele orașului.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite