Primele carduri pentru plata facturilor la energie sunt pregătite de expediere

25 ianuarie 2023, 19:04

Vlad Ungar, jurnalist TVR: Pe baza cardurilor de energie, 2,8 milioane de familii vor beneficia de ajutor pentru a plăti facturile la căldură și la curent. Vorbim de un ajutor care însumează 1400 de lei. Pe acest card au un ajutor de 700 de lei, iar cea de a doua tranșă de bani va intra în luna septembrie.

4 milioane de pensionari și persoane vulnerabile vor beneficia de ajutorul pentru plata facturilor la curent și gaz.

Cei care au aceeași adresă vor primi un singur card, pentru că e un singur loc de consum.

Inspectorii Fiscului au descoperit deja persoane care locuiesc cu rude sau prieteni cu venituri de zeci de mii de euro.

Marcel Boloș, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene: Ar fi nefiresc ca acest ajutor de încălzire să meargă spre acele gospodării unde, din verificarea bazei de la ANAF, 527 de beneficiari sunt cu venituri peste 10 000 de euro mediu net pe persoană pe loc de consum.

Poșta a cumpărat 7 mii de dispozitive portabile cu care poștașii vor putea să le scaneze facturile celor care primesc ajutorul.

Valentin Ștefan, directorul Poştei Române: Dacă apar disfuncționalități, răspunde Poșta Română. Va exista un program de instruire a poștașilor.

Guvernul ia în calcul să modifice plafonul, astfel încât mai multe persoane să primească ajutorul pentru energie.

Dacă îl va crește la 3 mii de lei, bugetul pentru acest program va trebui suplimentat cu 1 miliard de lei.

Nicolae Ciucă, prim-ministrul României: Încadrându-ne în acești bani, în funcție de modul în care se alocă banii pentru alte obiective și nu se cheltuiesc, atunci luăm în calcul să lărgim plaja pentru alte categorii.

Anca Sinea, cercetător ştiinţific: Beneficiarul acestor carduri poate să deconteze diferite tipuri de cheltuieli de energie. Devine foarte problematic în momentul în care vorbim despre populația care cumpără lemn, pentru că acestea au fost fie cumpărate și au fost cumpărate sigur fără factură și nu poate să fie adusă dovadă ca să se facă decontarea.

Din 1 februarie, cardurile vor fi împărțite beneficiarilor, iar aceștia le vor putea folosi pentru achitarea facturilor din 20 februarie.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite